Timișoara, centru de dezvoltare a relațiilor cu Ungaria și Serbia, așa vede orașul ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. El s-a aflat în vizită la primărie, unde singurul scop viabil anunțat, în afară de subiectele protocolare clasice, pare să fi fost o discuție cu primarul Dominic Fritz.
Dominic Fritz, l-a avut ca oaspete, miercuri, pe ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, am aflat joi de la reprezentanții municipalității. Conform informării, cei doi au discutat despre oportunitățile pe care municipiul le are atât în perspectiva anului 2023, an în care va deține titlul de Capitală Culturală Europeană, dar și ca loc de dezvoltare a relațiilor pe care România le are cu Ungaria și Serbia.
”Ministrul Bogdan Aurescu a punctat cu această ocazie faptul că Timișoara, prin istoria multiculturală a sa și poziția geografică privilegiată poate deveni un loc de întâlnire și dialog între diplomații din România, Serbia și Ungaria, orașul fiind un exemplu la nivel european al modului în care sunt respectate drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale. În acest context, ministrul afacerilor externe a subliniat că anul acesta se împlinesc 25 de ani de când România și Ungaria au semnat, la Timișoara, Tratatul de înțelegere, cooperare și bună vecinătate care a pus bazele relațiilor de cooperare în avantajul ambelor țări”, se spune în anunțul protocolar al primăriei.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a spus că orașul ar putea să fie gazda perfectă a unor evenimente și conferințe internaționale, fiind un exemplu la nivel european de multiculturalitate. De asemenea, edilul-șef al Timișoarei a afirmat că orașul își dorește legături mai strânse cu Serbia, în acest sens existând proiectul autostrăzii Timișoara-Moravița, pista de biciclete de pe malul Begăi până la graniță, precum și canalul Bega, care este o legătură importantă cu țara vecină.
”Primarul Timișoarei a mai subliniat și că orașul își dorește să devină o destinație populară nu numai turistică, ci și de afaceri și educațională atât în regiune, cât și la nivel european. Cei doi au convenit ca dialogul dintre cele două instituții să continue în lunile următoare pentru organizarea unor evenimente concrete la Timișoara”, se mai spune în informarea primăriei.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…
Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…
În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…