Ca să primească banii de la UE, medicul m-a declarat sănătos de Covid, deși eram deja mort de la CO₂-ul din mască

Un crainic sportiv ar spune despre virusul Wuhan că nu și-a spus ultimul cuvânt și că există pericolul ca el să mai scape pe contraatac. Dar pe noi nu ne mai interesează asta. A zis premierul Florin Cîțu că în seara zilei de 14 spre 15 mai putem sărbători revelionul relaxării, păi atunci l-am sărbătorit și gata! Geaba au mai fost anunțate „revelioane” din astea și pe 1 iunie sau pe 1 august, cu alte relaxări eșalonate de specialiștii ministerului Sănătății, nici nu mai contează. S-a relaxat țara când autoritatea guvernamentală nici n-a apucat să enunțe prima excepție de la nepurtatul măștii. În jocuri mărunte de picioare, așteptăm deschiderea Untold și Neversea, nunțile și botezurile, cluburile din Mamaia, Bucureștiul de noapte… Nu mai contează orele, virusul a fost alungat.

Fără să regret vreodată purtatul măștii pe stradă ori să am nostalgia tâmpă a vreunei restricții, este evident că am trecut printr-o perioadă complicată pentru că trebuia să trecem în felul ăsta prin ea. Firește că te întrebi de ce trebuia făcută treaba așa și nu altfel când ceva ți se pare ilogic. De ce mai trebuie mască pentru vaccinați, dacă riscul infectării este mic și cu efect într-o îmbolnăvire mai ușoară? De ce trebuia mască pe o stradă goală și nu doar în locurile aglomerate? Știm de ce, dar nu ne place să concluzionăm astfel. Dacă regulile erau așa cum ni se par acum logice, atunci omul își lua și mai mult de la el. Dacă lăsai toată pandemia mersul fără mască pe stradă, atunci lumea stabilea ea care e strada liberă și locul aglomerat, iar autoritatea (și așa castrată) nu avea cum interveni.

Nu suntem sălbatici, nici inconștienți să nu vedem că dincolo de aceste inconsistențe logice se putea ca boala să ne lovească și mai rău, că puteam trece prin situații infinit mai grele și situația sanitară a Indiei este un urât exemplu. Cred că guvernul a luat și decizii proaste, dar pe lângă acestea a luat și multe măsuri fără de care nu apucam să ne bucurăm astăzi de „ziua eliberării”. Pentru cei mai mulți. Sunt și români care nu se pot bucura de relaxare, marcați de amintirea tristă a unor apropiați, neamuri ori prieteni, ce au pierdut lupta cu boala.

Mai de neînțeles până la un punct este felul cum ne-am sabotat și noi, ca mulți alții în întreaga lume, societatea și sistemul sanitar prin intrarea în aceste jocuri ale conspirației de grotă și a medicinei de baltă. Am purtat masca în afara casei mai bine de jumătate de an.

Dacă mă luam după niște minți aproape plate ori neconvingător de maturizate, astăzi aș fi un fost un om mort sau decerebrat după cât dioxid de carbon am inhalat sub acel accesoriu textil numit mască de protecție. Nici nu mai știu ce sunt, filtrând prin iraționalul acestor indivizi, căci om nu mi se mai poate spune în această compoziție chimică. La câtă apă avem în noi și la cât dioxid de carbon am tras pe nară nu pot fi decât sifon și aș face senzație ca șpriț, dacă m-aș alătura unei carafe cu vin alb și rece.

Fenomenul turbionar celular din interiorul organismului meu și-al multora ca mine nu vine numai din netestarea suficientă a acestui ser nou numit vaccin Pfizer sau Moderna, dar expandează și din toxicitatea lui ca produs americănesc, vest-european, imperialist chiar, produs cu gândul ascuns de a face profit de pe urma bolnavilor din țări sărace și sincere. Patriotismul unora dintre noi nu vine numai din refuzul vaccinului, ci îl manifestăm frenetic și când observăm refuzul guvernului să investească și a oamenilor de știință să producă vreunul, dacă nu cumva prof. Virgil Păunescu nu l-a terminat pe al său. Iar dacă l-a terminat, precis și l-a injectat în grabă, să nu-l putem contrazice vreodată.

Tot pandemia mi-a arătat că medicii de familie de abia apucau să declare câți mai mulți bolnavi de Covid-19. Când identificau un mort, fugeau disperați după el cu ștampila de „infectat”, doar-doar or mai primi ceva bani de la Uniunea Europeană, fără să știe că la final se va zice invers, că au fost declarați prea puțini și trebuie să dea banii înapoi. A fost o goană infernală în lumea medicală să se anunțe cât mai multă lume afectată de Covid-19, fie că era bolnav de coxartroză, că avea sifilis sau o banală ipohondrie conspirațională. Ba pe mine medicul de familie m-a prins și m-a declarat sănătos de Covid, deși eu eram mort demult de la atâta dioxid de carbon. Adevărul că n-o poți învinovăți pe doamna doctor, căci păream viu și îmbujorat de bucurie că am scăpat cu bine de consultație.

Experiența de zombi a mea și a multora ca mine nu vine numai din întoxicarea cu CO₂, ci și din urările prietenilor și cunoștințelor care au ținut să mă anunțe că în câțiva ani voi fi mort. Acum sunt „ca și mort”, dar zicerile se vor înplini negreșit în câțiva ani, când modificările genetice de la vaccin îmi vor fi fatale. Deși le-am zis că nu mai contează, că oricum sunt „mort” din cauza dioxidului de carbon inhalat prin mască la ordinul criminal al guvernului, aceștia au insistat cu vestea că voi mai muri o dată de la vaccinul ARN mesager pe care m-am grăbit să mi-l fac încă din februarie. Pandemia asta ne-a adus în situația să-l bănuim pe aproapele nostru nevaccinat că s-ar bucura foarte dacă viața i-ar da dreptate, văzându-ne pe noi, vaccinații, morți, după cum a proclamat el. O fi și invers, nu bag mâna-n foc.