Timp liber

Peste 1.000 de exponate biblice din diferite perioade istorice și în mai multe limbi, expuse lângă Arad

Biserica Harvest Arad vă invită, mâine, 29 mai, de la ora 17, să luați parte la vernisarea Muzeului Bibliei, eveniment care va avea loc în incinta bisericii din Vladimirescu, Via Carmina – Str. Augusta nr. 8. Cu această ocazie oaspete de onoare va fi Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte.

Acest proiect este organizat de Biserica Harvest Arad în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, Instituția Prefectului Județului Arad, Biblioteca Județeană A.D. Xenopol Arad, Complexul Muzeal Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Societatea Biblică România, Asociația Renașterea Familiei și Via Carmina.

Muzeul Bibliei cuprinde peste 1.000 de exponate biblice din diferite perioade istorice și în mai multe limbi, începând cu anul 1240, ediția lui Tyndale din 1526, primele Biblii tipărite în limba română, inclusiv Biblia-breloc purtată de Billy Graham sau prima Biblie care a ajuns pe lună sub formă de microfilm.

Vizitatorii sunt așteptați în perioada expoziției: 30 mai – 29 iunie, în incinta Bisericii Harvest Arad – Vladimirescu, Str. Augusta nr. 8. Programul de vizitare a expoziției: luni – vineri, între orele 10 – 18 (tururi organizate din 2 în 2 ore) și în zilele de duminică, între orele 14 – 18.

În cadrul expoziției vor fi proiecții de film pentru copiii cu vârsta între 6 – 12 ani, iar pentru grupuri mai mari de zece prsoane se fac înscrieri la numărul de telefon 0730 503 819.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Garda de mediu avertizează. Nu dați foc la miriști și la vegetație uscată, sunteți pasibili de amenzi importante

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș atrage atenția asupra faptului că arderile de…

2 minute ago

Marilen Pirtea afirmă că PSD lovește fix în oamenii cu venituri reduse, prin blocarea bugetului

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, spune că, prin blocarea adoptării bugetului, PSD loveşte chiar în…

54 de minute ago

O investiție de 50.000 de euro aduce procesele reale mai aproape de studenții UPT

De la teorie, la practică. Totul pentru studenți! La Universitatea Politehnica Timișoara, colaborarea cu mediul…

2 ore ago

O interesantă expoziție dedicată manifestărilor funerare din paleolitic se deschide la UVT

Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește la sediul central de pe bulevardul V. Pârvan, nr.4,…

2 ore ago

La începutul lunii mai vom putea circula pe drumul modernizat dintre Sânmihaiu Român și Șag/VIDEO

Mai e puțin timp până la momentul în care drumul județean care leagă Sânmihaiu Român…

2 ore ago

Timișorenii sunt invitați la un concert de lăută solo de Ziua Muzicii Vechi

Ziua de sâmbătă, 21 martie, aduce, de la ora 19:00, concertul „Celebratio Musicae Antiquae”, dedicat…

2 ore ago