Sport

Poli merge la Miercurea Ciuc pentru a termina sezonul cu fruntea sus

Politehnica va disputa peste două zile, pe terenul celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, ultimul joc al sezonului 2020-21. Din păcate alb-violeţii nu mai au şanse la obţinerea unui loc de baraj.

„Am fi avut şanse dacă am fi câştigat ultimul meci, cu Mioveniul, mergem însă să lăsăm o ultimă impresie bună. Voi vedea ce prim 11 voi folosi, probabil vor evolua câţiva jucători care au jucat mai puţin şi apoi o să tragem linie şi vedem exact ce a fost bine, ce a fost rău. Vom face un bilanţ şi vom anunţa ce planuri de viitor avem. Cert e că echipa a arătat bine în acest play-off, exceptând meciul de la Mioveni, din păcate nu am reuşit să aducem două-trei puncte în plus, care ne-ar fi dat posibilitatea să ne luptăm acum la Ciuc cu şanse reale pentru baraj. Mergem să respectăm competiţia şi să obţinem maximum din jocul acesta. Întâlnim o echipă care are posibilitatea să joace barajul, depinde şi de rezultatul de la Craiova. Cu siguranţă va fi o echipă foarte motivată, e una dintre echipele bune ale campionatului, au arătat bine în marea majoritate a timpului. E o echipă formată din jucători tineri iar când au avut meciuri cu miză s-a văzut lucrul acesta, au clacat, dar ca joc, ca exprimare, e una dintre cele mai bune echipe din Liga 2”, a declarat Dan Alexa, antrenorul principal al Politehnicii.

În cazul în care după ultima etapă alb-violeţii ar fi la egalitate de puncte cu Dunărea Călăraşi, tot formaţia pregătită de Cristian Pustai ar fi considerată mai bine clasată deoarece criteriul de departajare stabilit pentru această fază a fost cel al numărului de puncte cu care echipele au intrat în play-off.

„Şi mie mi s-a părut ciudat acest criteriu, la egalitate de puncte cu Călăraşiul am fi avut meciurile directe noi, dar am fost înştiinţaţi la începutul play-off-ului că primul criteriu va fi acesta, cu poziţia în clasament la momentul intrării în play-off. Dar într-adevăr pare aşa, ilogic, nu avem ce să facem acum. Cu atât mai mult avem regrete că am pierdut nişte puncte pe finalul sezonului regular, pe care nu trebuia să le pierdem. Pentru mine ca antrenor e un regret, pentru că unul dintre reproşurile pe care mi le pot face e că echipa a început să joace bine spre foarte bine abia în play-off şi asta ţine şi de mine”, a precizat tehnicianul alb-violeţilor.

În ceea ce priveşte starea de sănătate a poliştilor lucrurilor au rămas neschimbate, echipa fiind lipsită şi în această ultimă rundă de serviciile lui Otto Hindrich şi Ionuţ Cioinac.

Partida AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Politehnica Timişoara se dispută duminică, 23 mai, de la ora 18.30 (transmis pe Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport), în etapa a X-a (ultima) a play-off-ului Ligii 2. Alb-violeţii sunt pe 6 cu 40 de puncte, în timp ce gazdele din Harghita au un punct mai mult şi ocupă poziţia a 5-a.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Clujul a cerut. Timișoara a așteptat

  În România, meritul nu aduce resurse. Puterea, da. Diferența dintre orașe nu ține de…

28 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să dea în închiriere un spațiu central de 1,2 milioane de lei unei asociații din Giarmata, care susține integrarea comunității rome

Pe lista proiectelor care vor fi supuse votului consilierilor locali în cadrul unei viitoare ședințe…

15 ore ago

Medicii, afectați de burnout. Dorel Săndesc: ”Contribuie oboseala psihică și impactul psihic al unui mediu nesigur, plin de tensiune, ostil”

Medicii români sunt afectați tot mai mult de fenomenul de burnout, de epuizare, și surprinzător,…

15 ore ago

Preşedintele USR Timiş, Sorin Șipoș: AUR a dat mâna cu sistemul pentru pensiile speciale

Senatorul Sorin Șipoș, preşedinte al USR Timiş, afirmă că AUR, deşi are un discurs anti-sistem,…

15 ore ago

Incendii după incendii, vineri, în Timiș

Două incendii și victime în Timiș, vineri. Primul incendiu a fost anunțat în Izvin, iar…

16 ore ago

Fisură în conducta de gaz, cea mai probabilă cauză a exploziei de la Poliția Lugoj/VIDEO

Primele concluzii după explozia de la Poliția Lugoj care a băgat trei oameni în spital…

19 ore ago