Ziaristu' de terasă

Toți copiii au revenit în bănci. Atenție părinți, nu-i lăsați să-și facă cont de credit, ci numai de debit!

Suntem anunțați că elevii din 510 școli timișene intră în scenariul verde, iar 81 sunt încă în scenariul galben. Mai mult, nu numai că indicele căzut sub 1 la mie (0.8) a permis acest scenariu verde în cele mai multe școli din Timiș, dar suntem asigurați de media locală că elevii acestora sunt cu toții în bănci. Ca părinți, ar trebui să mai verificați o dată unde e copilul vostru. În care bancă e? Aveți bancă acasă, e cu treabă la BCR sau Reifeissen, că s-ar putea să nu fie la școală în bancă, în ciuda asigurărilor ce emană din hotărârea comitetului județean pentru situații de urgență.

Iar dacă nu dați de copil în banca de la școală și îl găsiți acasă pe laptop, atunci să știți că nu aveţi proleme cu vederea, nici că media minte, nici că CJSU Timiș e de rea credință, ci pur și simplu pentru că nu peste tot sunt profesori la catedră pentru ca elevii acestora să fie și ei în băncile din aceeași sală de clasă. A fost suficient să deschizi cutia cu surprize în toamnă, când profesorii ce se știau vulnerabili din punctul de vedere al sănătății aveau dreptul să decidă susținerea online a cursurilor lor, iar de atunci așa a rămas, au prins gustul.

Că lumea e încă temătoare de Sars-Cov-2 n-ar fi o absurditate, dar să nu te vaccinezi și să refuzi școala cu prezența fizică, după ce ai ținut un an copiii acasă, te duce puțin cu gândul la o durere în fund de procesul de învățământ. Iar din partea ministerului și inspectoratelor școlare, conducerii școlilor, reacția e aproape inexistentă, căci n-au ce să le facă cadrelor ce se încăpățânează să lucreze de acasă, pe motiv de boala ce-ar putea să vie odată și-odată.

Avem licee bune din Timișoara care-și trimit elevii acasă pentru trei zile din săptămână exact la o zi după ce ministerul a anunțat marea redeschidere. Bun, nu e numai asta cu boala și spaimele unor profesori. Mai sunt și chestiuni organzatorice, dificultăți de a găsi săli și laboratoare, în condiţiile în care se discută despre rămânerea în aceeași sală de clasă în cursul întregii zile. Tanda pe Manda însă, suntem în situația din toamnă, doar că atunci nu aveam vaccin, iar acum îl avem. Cu toate acestea 50% dintre profesori nu s-au vaccinat, deși știu unde și cu cine lucrează.

Bine că treaba asta n-au făcut-o medicii și asistentele și n-au fost lăsați bolnavii grav de Covid acasă să bolească online, să-și ia oxigenul online, că respectivele cadre medicale declarau că au comorbidități. Probabil că situația se va reseta la începerea viitorului an școlar, în septembrie, căci altfel vom avea o generație cu probleme mult mai mari decât comorbiditățile dascălilor care nu vor să se vaccineze.

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

La mansarda Muzeului Național al Banatului va fi mare bal de Dragobete

Duminică seara va avea loc desemnarea câștigătorului concursului cu poze, de Dragobete, realizat de Muzeul…

2 ore ago

Vorba cântecului: „La arme cu frunze și flori”

Un sondaj INSCOP ne arată ce nu mai speram să aflăm despre poporul român: că…

4 ore ago

La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei

În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari…

4 ore ago

Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați

Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și…

18 ore ago

Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei

Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul…

19 ore ago