UMF Timisoara
Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” este ultima instituție de învățământ superior din Timișoara care urmează să primească bani de investiții de la bugetul de stat. Sunt 144 de milioane de lei care ar urma să fie investite pentru un corp nou de clădire cu patru etaje.
Vestea a fost anunțată de ministrul Attila Cseke, el a mai spus că proiectul este momentan în avizare și în două – trei săptămâni va lua o formă concretă, urmând să fie aprobat.
”Există un proiect de construire de corpuri de clădire la Universitatea de Medicină şi Farmacie Timişoara, în care se propune un proiect mai amplu cu două amfiteatre, zece săli de seminarii, de conferinţe, muzeu, centru multicultural. Este un proiect frumos, amplu, al Universității de Medicină, valoarea acestuia este de 144 de milioane de lei. Este o construcție pe parter plus patru etaje, pe aproape opt mii de metri pătrați, care va intra în avizare în următoarele două -trei săptămâni. Mai lipsește un aviz în consiliul tehnic economic al ministerului după care va intra în consiliul tehnic interministerial. Apoi ministerul va aproba indicatorii tehnico-economici. Este o investiție importantă pentru zona universitară și pentru Timișoara”, a declarat, la Timișoara, Cseke.
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de…
Da, caraghioasă rău paralela dintre George Simion „atlantistul” înafara țării, plângând pe umărul american că…
Începând de astăzi, timp de patru zile, până duminică 22 martie, la Cinema Studio se…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 19.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…