Primăria Timişoara

Primarul Fritz, pe șantierul de pe Bulevardul Cetății: Mă bucur că deschidem încă un șantier pentru transportul în comun în Timișoara/FOTO

Șantierul de reabilitare a bulevardului Cetății a demarat, începând de la intersecția cu Calea Bogdăneștilor. În curând se va închide total circulația, dar primarul Dominic Fritz e optimist și speră la o devansare a datei limită a lucrărilor. Ca o noutate, se încearcă realizarea unui trotuar de culoare bej, care să nu se încălzească prea mult.

 

Mă bucur foarte mult că deschidem încă un șantier pentru transportul în comun în Timișoara, aici pe Cetății, la colț cu Bogdăneștilor unde am început lucrările și avansează. Aici avem un proiect mare de reabilitare de linii de tramvai, dar și de refacerea tramei stradale. O să avem trotuare foarte late, am mai schimbat proiectul, am lărgit trotuarele la minim doi metri, piste de biciclete de 1,5 metri pe fiecare sens și bineînțeles, două benzi și spații verzi. O să fie aici o alee de arbori. Este un proiect la care lucrează firma PORR, iar termenul este de 30 de luni, deci sperăm ca lucrarea să fie gata în toamna anului 2023.

Deocamdată, banii pentru proiect vin doar din bugetul local, dar Fritz speră că va putea fi înscris pe o nouă linie de finanțare europeană. Potrivit primarului, investiția se ridică la 70 de milioane de lei, bani de la bugetul local, dar este eligibilă pentru fonduri europene, fiind pe lista de rezerve.

Este deja pe lista de rezervă pe Programul Operațional Regional, când se deschide o nouă linie de finanțare vom depune și acest proiect, pentru că este exact tipul de proiect pentru care primești bani”, a mai spus Fritz.

Reabilitarea liniilor de tramvai este extrem de necesară, mai ales ca urmare a sosirii noilor tramvaie.

”Împreună cu proiectul de pe Bogdăneștilor, cu cel de pe Stan Vidrighin, vom reuși să reabilităm o bună parte din rețeaua de linii de tramvai, ceea ce este extrem de necesar în contextul venirii noilor tramvaie”, a mai subliniat primarul.

Din păcate, timp de trei luni, locuitorii din zonă vor avea de suferit, circulația urmând să fie oprită. De asemenea, nu vor mai circula tramvaie, care vor fi înlocuite cu autobuze.

O altă veste bună e legată de Calea Bogdăneștilor, unde lucrările evoluează extrem de bine, iar data finalizării șantierului va fi, probabil devansată.

Pe Bogdăneștilor avansăm mai rapid decât am anticipat, s-ar putea ca acolo unde termenul e în vara lui 2023, să fie devansat, ne propunem la sfârșit de an viitor. Am demontat vechile linii de tramvai, au început lucrările la utilități. O să fie zece stații de tramvai pe Cetății, șapte pe Bogdăneștilor. O să fie infrastructură pentru pietoni și bicicliști modernă. Vom încerca să avem un trotuar de culoare bej, vedeți odată cu încălzirea ce mult contează și culoarea. Există mai multe soluții tehnice, asfaltul colorat e scump, discutăm variante”, a încheiat Dominic Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Momente magice și la Facultatea de Macanică UPT cu ocazia Târgului de Crcăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

30 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

O oră ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

2 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

3 ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

4 ore ago

„Money for Nothing”, baladă pentru Chiș Culiță

Ca oricare alt funcționar public, și directorul PLM Chiș Culiță este protejat de legea românească…

7 ore ago