Prefectura Timiş

Au fost descoperite două noi focare de pestă porcină africană, la Nițchidorf și Duboz

În urma examinării unor probe prelevate de la porci proveniți dintr-o exploatație nonprofesională din localitatea Nițchidorf și, respectiv, dintr-o exploatație nonprofesională din localitatea Duboz, a fost confirmată, de către Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București, Pesta Porcină Africană.

Prefectul Zoltan Nemeth a convocat, marți, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor, în cadrul căreia s-a emis o hotărâre în baza căreia au fost stabilite zonele de protecție și supraveghere din jurul focarelor de pestă porcină africană. Totodată, s-a decis uciderea imediată, sub control oficial, și neutralizarea suinelor din cele două exploatații nonprofesionale.
Astfel, pentru focarul primar de pestă porcină africană din localitatea Nițchidorif s-au stabilit mai multe măsuri. În primul rând se instituie Zona de protecție (0-3 km) care cuprinde localitățile Nițchidorf și Duboz și exploatațiile comerciale de suine – Ferma Nițchidorf 2 și Ferma Nițchidorf 3, aparținând SC Smithfield Romania  SRL.

De asemenea, Zona de supraveghere (3-10 km) va cuprinde localitățile Vucova, Silagiu, Blajova, Buziaș, Bacova, Chevereșu Mare, Otvești, Berini, Cerna și Tormac, județul Timiș și localitatea Izgar din județul Caraș-Severin, incluziv exploatațiile comerciale de suine – Ferma Nițchidorf 1, Ferma Bacova și Ferma Tormac, aparținând  SC Smithfield Romania  SRL
Pentru focarul secundar de pestă porcină africană din localitatea Duboz s-au stabilit Zona de protecție (0-3 km) care cuprinde localitățile Duboz și Cadar și Exploatația comercială de suine Ferma Nițchidorf 3, aparținând SC Smithfield Romania  SRL. Respectiv Zona de supraveghere (3-10 km) care cuprinde localitățile Tormac, Berini, Blajova, Vucova, Silagiu din județul Timiș și localitățile Izgar, Ersig, Vermeș și Șoșdea din județul Caraș-Severin, și Exploatațiile comerciale de suine – Ferma Nițchidorf 1, Ferma Nițchidorf 2 și Ferma Tormac, aparținând SC Smithfield Romania  SRL
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru aceștia, virusul având, însă, impact la nivel social, din punct de vedere economic.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

12 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

13 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

17 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

17 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

18 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

18 ore ago