Social

Femeie incendiată pe o stradă în apropiere de centrul Timişoarei/Update. Incendiatorul ajunge azi în faţa procurorilor

O femeie şi-a dat singură foc sau a fost incendiată, în această după-amiază, pe strada Bucureşti din zona Tipografilor. La faţa locului au ajuns rapid echipaje de poliţie şi salvare. Femeia a fost dusă la spital de urgenţă, iar strada a fost blocată.

Încă nu se ştiu circumstanţele în care a avut loc această tragedie. Potrivit unor martori, înainte de-a luat foc, femeia a fost văzută trecând printr-un parc din apropiere.

Update. Femeia în vârstă de 48 de ani a fost incendiată de un tănăr student de 22 de ani, cu care era vecină de bloc. Având arsuri pe 90% din corp, femeia a decedat. Potrivit vecinilor, între cei doi sunt conflicte mai vechi. În iulie 2020, tânărul a fost reţinut pentru lovire şi alte violenţe, iar în august 2020 a fost trimis în judecată. Dosarul este pe rol. Tânărul va fi prezentat astăzi, la ora 10.00, în faţa procurorilor.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

8 minute ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

45 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

O oră ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

O oră ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago