ripensia - dunarea
Ripi este prima din echipele din Timișoara care a debutat în noul sezon din liga secundă. Din păcate, echipa bănățeană a făcut doar un 3-3 pe teren propriu, în fața unei echipe de bătut, Dunărea Călărași.
Gazdele, care au avut un timp de pregătire mai mare decât trupa din Bărăgan, încropită pe ultima sută de metri, a condus în mare parte ostilitășile pe teren, dar a plătit tribut gafelor defensive. Și desfășurarea scorului a fost interesantă. Dunărea a condus cu 0-1, Ripensia a întors scorul până la pauză, 2-1, Călărași a marcat apoi două goluri la rând, 2-3, ca pe final elevii lui Cosmin Petruescu să reușească egalarea, 3-3. Păcat, se putea mai mult în fața acestei echipe suferinde, care până la urmă și-a vândut scump pielea pe Bega. Ripi demonstrează însă că nu poate visa mai mult decât la locurile de play-out și va lupta ca și în ultimii ani, pentru salvarea de la retrogradare. Oricum, echipa este omogenă și unită, însă vârsta fragedă și lipsa de experiență a unor jucători se vede în momente importante. În runda următoare, Ripensia joacă tot acasă, cu Unirea Dej.
Cealaltă echipă a Timișoarei va debuta în noul sezon abia marți spre seară, într-un derby de tradiție ce se va disputa la Cluj, contra Universității.
Au marcat: Sokovic (35), Golda (40), Taras (85), respectiv Stoica (15), Matei (60), Sava (70).
Ripensia: I. Rus – Morariu, Țieranu, Rogac (cpt.), Fridrich – Coulibaly, V. Macrițchii – Stoica, Golda, Piftor – Sokovic. Au intrat pe parcursul reprizei secunde: Pădurari, Taras, Sturzu, Mitrov, Stoi.
România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…
Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…
Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…