Prefectura Timiş

Se deschide al doilea centru de vaccinare drive through la Timișoara. Acesta va funcționa în parcarea Selgros, din Calea Aradului

La Timișoara se deschide un nou centru de vaccinare de tip drive through, de această dată în partea de nord a orașului. Acesta va funcționa în parcarea magazinului Selgros din Calea Aradului.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat miercuri de subprefectul Ovidiu Virgil Drăgănescu, a aprobat, printr-o hotărâre, solicitarea Primăriei municipiului Timișoara privind schimbarea temporară a destinației actuale a unei porțiuni de 300 mp din parcarea magazinului Selgros, din Timișoara, strada Calea Aradului nr. 64, în vederea organizării unui centru de vaccinare contra COVID 19 de tip drive through.

În cadrul noului centru se vor face imunizări cu vaccinele de la Pfizer și cu cele de la Johnson&Johnson. Modul de efectuare al vaccinării e unul facil, oamenii vin în propriul autoturism, unde sunt și vaccinați. ”Pacienții” completează un formular, așteaptă câteva minute în parcare, după care sunt liberi să plece.

Primul centru drive-through din Timișoara este deschis la Shopping City din Calea Șagului, aici s-au vaccinat până acum, 1.129 de persoane cu Johnson& Johnson și încă 7.839 cu Pfizer.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

2 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

3 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

3 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

4 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

4 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

5 ore ago