Timp liber

Trofeul Ceau, Cinema!, câştigat de „Casa cu păpuşi” şi „Otto Barbarul”/Foto

Trofeul „Răzvan Georgescu” al Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara a fost câştigat ex aequo de documentarul „Casa cu păpuşi” (2020), de Tudor Platon, şi filmul de ficţiune „Otto Barbarul” (2020), de Ruxandra Ghiţescu.

„Casa cu păpuşi” a fost apreciat de juriu pentru că „tratează cu foarte mult umor un subiect delicat şi sensibil”, iar „Otto Barbarul”, pentru „tupeul” său şi pentru atmosfera „dark”. Trofeul „Răzvan Georgescu”, în valoare de 1.000 euro, este acordat de Vitas România.

Menţiunea Specială a juriului a mers către „Copii pierduţi pe plajă” (2020), de Alina Manolache, un documentar remarcat pentru „viziune și originalitate”.

Juriul competiţiei a fost format din trei reprezentanţi ai sectorului cultural independent din Timişoara: Christine Cizmaş, co-fondator şi actor la Auăleu, Răzvan Cornici, membru al colectivului artistic Balamuc (loc de joacă ș-altele), şi Raluca Selejan, co-fondator al Librăriei La Două Bufniţe.

Peste 1.500 de spectatori au participat la cele 15 proiecţii de film şi la atelierele, discuţiile şi alte evenimente din cadrul ediţiei a opta a Festivalului Ceau, Cinema!, care s-a desfăşurat între 15 şi 18 iulie la Faber, Grădina de Vară Capitol şi Filarmonica Banatul din Timişoara.

Festivalul s-a încheiat în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul cu proiecţia documentarului „Holy Father” (2020), urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri de aproape o oră cu regizorul Andrei Dăscălescu şi protagonista Paula Niculescu.

Alte proiecţii apreciate de public au fost cele cu documentarul timişorean „Swamp City” (2020), de Bogdan Puşlenghea şi Ovidiu Zimcea, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2020, r. Radu Jude), în prezenţa actriţei Claudia Ieremia, „Mia îşi ratează răzbunarea” (2020), prezentat la gala de deschidere, cu participarea regizorului Bogdan Theodor Olteanu şi a actriţei Ioana Bugarin, „Otto Barbarul” (2020), în prezenţa regizoarei Ruxandra Ghiţescu şi a producătoarei Anda Ionescu, dar şi comediile franceze „Discursul” (r. Laurent Tirard) şi „Mandibule” (r. Quentin Dupieux).

Întâlniri emoţionate cu spectatorii au avut şi regizoarele Alina Manolache („Copii pierduţi pe plajă”) şi Andra Tarara („Noi împotriva noastră”). Peste 20 de tineri au participat la atelierul de formare Ceau, Cineva!, organizat împreună cu Asociația Culturală Contrasens.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

8 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

11 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

12 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

12 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

13 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

14 ore ago