Cultura

Este doliu în lumea artistică. Marius Leonte a încetat din viață

Artist vizual cunoscut, acesta a adus la Timișoara proiectul Instalart, promovând astfel în orașul de pe Bega singurul eveniment major de design.

Marius Leonte era cunoscut timișorenilor din 2003, când a coordonat realizarea unui proiect rămas parțial controversat, Parcul de Sculptură Artuborg, demers, prin care Timișoara a primit cadou opere de artă realizate de cei mai reprezentativi artiști vizuali contemporani.

O controversă și mai mare a stârnit la București, unde sculptura sa în formă de falus imens din Piața Revoluției a fost demolată de Primăria Capitalei.

„Sculptura lui Marius Leonte poartă, în contorsiunile și echilibristica ei uneori funambulescă, încrederea în fermitatea ultimă a unei verticalități păstrate cu greu, la fel ca și accesibilitatea fundamentală a lucrurilor lumii, oricât de absconse, dure, țepoase sau tăioase ar fi ele. Aceste certitudini de ultim nivel sunt, la suprafață, mereu și violent contrazise de torturile prin care se menține verticala, de numeroasele rupturi și spărturi ce dezgolesc vulnerabilitatea formelor durabile, aparent stabile. Sculptura sa e lucrătura neîncetată a dubiului în materia perenului”, spunea în anul 2012 Erwin Kessler despre Marius Leonte.

Născut la Brăila în anul 1964, Marius Leonte a urmat Facultatea de Arte Decorative și Design, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, precum și Facultatea de Arte Plastice, specializarea Sculptură, cu profesorii Mircea Spătaru și Darie Dup, la Academia de Arte Frumoase/Universitatea de Arte București.

A avut numeroase expoziții personale și de grup în țară și în străinătate și a participat la diverse simpozioane.

În anul 1999 a primit Premiul „George Apostu” pentru sculptură, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici, România, iar în 2002 i s-a înmânat Premiul pentru Artă Monumentală, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

 

 

 

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes

Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile, începeți…

9 minute ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

3 ore ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

3 ore ago

Descoperiţi farmecul Greciei și bucuraţi-vă de un sejur de neuitat în Creta alături de As Tour

Agenția de turism As Tour Timişoara vă oferă un pachet complet în Insula Creta, în…

3 ore ago

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

14 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

19 ore ago