Începând de astăzi, intrarea pe teritoriul Germaniei se poate face fie cu dovada vaccinării împotriva COVID-19, fie dovada trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test COVID-19. Acest lucru este valabil pentru toate persoanele mai mari de 12 ani.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că autorităţile germane au revizuit, de duminică, condiţiile de intrare în Republica Federală Germania, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, începând cu data de 1 august, toate persoanele cu vârsta de cel puţin 12 ani trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul Germaniei, fie dovada vaccinării împotriva COVID-19, fie dovada trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test COVID-19.
Documentele pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic şi trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă.
Dovada vaccinării este acceptată numai dacă schema de vaccinare cu un vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene este completă şi au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze de vaccin.
„Dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 şi, implicit, a vindecării se face în baza unui test de laborator efectuat cu cel puţin 28 de zile, dar nu cu mai mult de 6 luni înainte de intrarea pe teritoriul german. Dovada testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se face prin prezentarea rezultatului negativ al unui test tip PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul german sau al unui test antigen efectuat cu cel mult 48 de ore înainte”, au transmis reprezentanții MAE.
Conform acestora, regulile se aplică indiferent de modalitatea de acces pe teritoriul german (aeriană, terestră, navală).
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…