Mândria de a fi timișorean. Ce mai facem cu dânsa?

Uneori, când ne cuprinde plictiseala de viață, vine așa o pofta să ne întrebăm dacă suntem și de ce am fi mândri că suntem români. Dacă nu găsim în prezent prea multe motive, le căutăm în istorie, în fapte de arme, în literatură, în muzică, în sport sau știință. Iar dacă nu citim nimic și habar n-avem de ce i s-a întâmplat României până la Liviu Dragnea, atunci e cel mai simplu, atunci sigur suntem „patrioți”.

Dar chestiunea cu patriotismul nu e numai o licență națională. Putem fi și patrioți locali și-atunci vedem bostanul făcut la noi mult mai mare ca ludaia din orașul vecin. Dintre locuitorii României de azi, cei din Banat au făcut din mândria de a fi al locului o religie. Însă până și ei au început să se întrebe dacă interpretăm un rol sau participăm și noi cu ceva la acest bagaj al valorilor locale.

Aș fi curios câți locuitori ai Timișoarei – nu le spun bănățeni – au cunoștință de măcar cinci motive pentru care sentimentul de mândrie ar trebui să întărească satisfacția de a locui aici. Orice din istoria locului, premierele Timișoarei, părți din istorie, specificul locului, multiculturalismul, șpaisul neamțului, orice. Jumătate dintre cei care locuiesc astăzi în Timișoara știu că orașul produce bani și mulți dintre ei participă la această dezvoltare, e adevărat. Nu suntem primii, dar suntem în prima linie de creștere economică a României. Dincolo de aceste statistici plăcute, tot ce cu adevărat ne gâdilă orgoliul de locuitori ai Banatului vine din trecut și poate fi considerat irepetabil.

Într-o Timișoară în care o sală de sport se ridică în 20 de ani nu mai poți spera ca un întreg patrimoniu de clădiri cu o bogată valoare culturală să fie replicat mai repede de o mie de ani. Poate că nu am avut oameni de cultură ca Moldova, dar ne lăudam cu altceva, cu spiritul de gospodar luat de la neamț, hărnicia de la unguri, de la sârbi sau ceva primit din iscusința evreului. Dar nu ne putem lăuda la nesfârșit cu așa ceva. Mai facem ceva nemțește în orașul ăsta? Ce fac alții rău în alte orașe ale României și la noi nu s-ar putea întâmpla sub nicio formă? Mai există așa ceva?

Avem o altă abordare față de fenomenul corupției? Să nu mai povestim cum a ajuns Timișoara din mâinile statului în ale altor grupuri economice. Avem o altfel de clasă politică decât în restul țării? Se poate vorbi de spiritul civic de la începutul secolului trecut, de vreme ce un primar german este invitat de „patrioți” să părăsească țara cu tradiționalul „Ieși afară/Javră ordinară”? Avem să ne mândrim cu ceva în sportul timișean? Nu aruncăm și noi gunoaie ca în toată România? Am avut o administrație de excepție în ultimii 80 de ani? Da, am avut niște oameni adevărați la revoluție, am dat țării o proclamație de maxim bun simț. Le mulțumim că ne-au dat șansa să ne hrănim din sacrificiul lor încă o sută de ani de acum încolo.

Am adăugat ceva la ce-am primit de la Imperiul Austriac, de la România regală sau măcar ceva din devălmășia industrială cu care se laudă comuniștii că au venit până la revoluție? Da, avem investiții străine, un super-mall cu bani veniţi de pe meleaguri moldave, dar cu ce ne vom lăuda peste altă sută de ani? La urma urmelor, ce-a mai rămas din tot acest patriotism local? Muzica bună ce se mai cântă în Timișoara. Și se mai cântă.