Primăria Timişoara

A trecut și dezbaterea publică pe tema impozitelor majorate la Timișoara. Oamenii sunt nemulțumiti

Majorarea până la cote destul de mari a impozitelor pe proprietăți a supărat pe toată lumea, de la investitori imobiliari, la proprietari de locuințe și până la cei din HoReCa. Aceasta este concluzia după dezbaterea publică susținută de primărie pe tema majorării impozitelor.

Reprezentanții Primăriei Timișoara au bifat dezbaterea publică obligatorie cerută de legislație, scăpând de grija ca proiectul să fie contestat de cineva. Pentru a se vedea importanța dată evenimentului, niciunul dintre cei trei conducători de vârf ai municipalității nu a luat parte la discuții. Pe post de șef a fost trimis city-managerul Matei Creiveanu, alături de el s-a aflat și Adrian Bodo, șeful Direcției Fiscale. Oricum, dezbaterea, dacă se poate numi așa, a fost folosit ca platformă de a ”împunge” primăria de către reprezentanții unui partid parlamentar revenit de curând în actualitate, mai mulți membri ai acestuia fiind înscriși la luări de poziții în număr mare. Ei au pus întrebări care mai de care, multe legate de curățenia din oraș sau alte probleme asemănătoare, dar fără răspuns în cadrul unei dezbateri pe tema impozitelor.
Nielul impozitelor a ajuns la un nivel prea ridicat, a spus omul de afaceri Ovidiu Șandor, opinia sa este că un nivel de 1,95% face proprietarul să mai plătească o dată prețul unui apartament în 50 de ani.

Daca ne raportam la costul de constructie sau la pretul de achizitie, inseamna ca un proprietar va plati, in 50 de ani, inca o data pretul pe care l-a platit pentru achizitionarea sau constructia acelui spatiu. Asa ceva nu este justificat. Daca raportam nivelul de impozitare la veniturile pe care astfel de proprietati le pot genera, unde de obicei se obtine o chirie intre 7 si 10 la suta pe an si aproape 2 % este impozitarea cladirii, rezulta ca primaria ar lua aproape 25% din chiria incasata anual, asta pe langa impozitul pe profit aferent activitatii economice, care se aplica in acel caz. Daca insumam, ajungem la un nivel de 40%, care nu credem ca e justificabil intr-o tara ca Romania”, a spus Șandor, în cadrul dezbaterii.
Conform acestuia, dar și a altor interlocutori, în orașe ca București, Cluj sau Sibiu nivelul impozitării este de 1,5%.
”Noi de patru ani suntem prezenți la negocieri. Și de patru ani se invocă același lucru, că Timișoara nu poate. Anul trecut ne-am asezat la masa si am discutat ca e o situatie speciala si ca sa intelegem ca s-a mostenit un management defectuos. Este cel mai mare procent din tara. Ni s-a promis ca de anul acesta se va ajunge la un management financiar asa cum trebuie, si vom gasi masuri sa avem un impozit pe realitatea economica a acestui oras. Să avem un impozit conform realității economice a acestui oraș. Nu se justifică un impozit de 1,95 la sută. Timișoara nu este un oraș premium. Vin dintr-o industrie grav afectată. Am fost ajutați pentru că s-a impus de la Guvern altfel n-am fi primit nici un ajutor, să reducem cu 50% la sută impozitul. Pentru noi este foarte mult. În industria ospitalității, profitul final este cuprins între șapte și nouă la sută. Dacă plătim doi la sută impozit pe clădiri este foarte mult. Noi susținem în continuare un buget defectuos. Să fim la 1,5 și să se justifice ca aceste plăți locale să ni se întoarcă. Anul trecut ni s-a promis că se va schimba acest management defectuos și acum ne anunțați că taxele vor fi mai mari?” a spus și Corina Macri, presedintele Horetim.
Răspunsul oferit de Creiveanu nu a fost nici pe departe unul elegant.
Eu înțeleg frustrarea dumneavoastră. Pe de altă parte, reprezentați o industrie, HoReCa, aceasta crește o dată cu municipiul. Orașul acesta este în plină dezvoltare economică și industrială. Este un oraș extrem de bine dezvoltat. Pe de altă parte, și iertați-mă că o spun, de un an și jumătate de când a început pandemia nu auzim decât de HoReCa. Industria productivă a tăcut și a lucrat. Toți au fost loviți. Au fost loviți de restricții, de oameni care s-au îmbolnăvit, de criza materialelor, toată lumea este lovită. Și este o problemă cu industria HoReCa pentru că în vremuri de pace, și o spun rapoartele Băncii Mondiale, o spune toată lumea, este industria cea mai predispusă la evaziune fiscală”, a spus Creiveanu.
În urma dezbaterii, singura veste bună e că nu se va majora impozitul pe mijloacele de transport, pe autoturisme. Acesta a fost majorat, iar cei care au un vehicul cu motor decent sunt în continuare un fel de … chiaburi, și vor fi impozitați pe măsură. De cealaltă parte, cel mai prost ies proprietarii persoane fizice care închiriază spații în scopuri nerezidențiale, ei vor plăti acum același impozit cu proprietarii persoane juridice, adică de trei ori mai mult.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

10 minute ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

22 de minute ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

26 de minute ago

Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa

Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…

51 de minute ago

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…

O oră ago

Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”

La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…

O oră ago