Administratie

Se lucrează în continuare pe DN 59B, mare parte din lucrări au fost finalizate/FOTO

Reparațiile efectuate la drumul național DN 59B se apropie de sfârșit. Acolo au lucrat cei de la PORR Construct, care și-au încheiat deja treaba, dar și echipa celor de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, care au aplicat procedura de reciclare a asfaltului in situ.

DRDP a anunțat că la sfârșitul săptămânii trecute au fost finalizate marcajele rutiere la lucrarea de așternere a covorului asfaltic în localitățile Otelec și Pustiniș, județul Timiș, pe DN 59B. Lucrările au fost executate de antreprenorul PORR Construct.

Tot în acea zonă au loc și lucrările realizate de cei de la DRDP Timișoara, de reciclare in situ, ale Secției Producție. Acestea sunt aproape de Uivar. După ce va uni cu sectorul unde s-a așternut covor asfaltic de către PORR Construct, lucrările de reciclare vor continua între Uivar și Pustiniș, apoi între Pustiniș și Otelec.

Cei de la PORR s-au ocupat de lucrările din localități, iar cei de la DRDP Timișoara dintre localități.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

3 secunde ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

O oră ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

O oră ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

O oră ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

2 ore ago