Primăria Timişoara

Aquatim și Colterm, puse să își coordoneze lucrările. Primăria Timișoara vrea să evite spargerea de două ori a acelorași străzi

Una dintre acuzațiile aduse de actuala administrație precedentei se referea la lipsa unei viziuni comune a departamentelor din subordine referitor la lucrările efectuate în oraș. Acum, primarul Dominic Fritz spune că a reușit să coordoneze acțiunile celor de la Aquatim și de la Colterm, societăți care realizează ambele lucrări de investiții la rețelele subterane.

Societatea de apă și canal Aquatim a semnat în această săptămână contractul de execuție pentru cinci din cele șase loturi de lucrări care vor duce la înlocuirea rețelelor de apă și canal vechi din oraș. Directorul Ilie Vlaicu spune că s-a reușit coordonarea spargerilor cu cei de la Colterm, iar unde vor efectua aceștia lucrări, va face și Aquatim,

Lucrările se desfășoară pe 92 de străzi, suntem corelați cu primăria, cu lucrările pe care le face pentru termoficarea orașului. Sunt unele străzi cu lucrări comune, suntem pregătiți să gestionăm cumva aceste lucrări”, a spus Vlaicu.

De cealaltă parte, primarul Dominic Fritz spune că a discutat personal cu reprezentanții firmelor care lucrează la cele două investiții și a primit promisiuni că graficele asumate pentru derularea investiției vor fi respectate. În plus, acesta e mulțumit că dacă se vor face spargeri, la final vor fi realizate și trotuare și spațiu carosabil nou.

Va fi și un deranj. Eu acum am vorbit și cu firmele care mi-au promis că vor lucra după grafic, ca să terminăm în perioada contractului, termenul de execuție va fi de doi ani. Deci în toamna anului 2023 vom termina, vor fi lucrări peste tot în oraș. Se vor corela cu lucrările la sistemul de termoficare, proiectul mare în derulare deja, ca să nu spargem de două ori aceiași zonă. M-am asigurat personal că unde se sparge o stradă sau un trotuar să fie totul refăcut. Cei 30 de kilometri de rețea de apă și cei aproximativ 25 de kilometri de canalizare ne vor ajuta să reparăm anumite trotuare, deci avem cumva un beneficiu în plus”, a declarat și Fritz.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

10 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

17 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

17 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

17 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

19 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

22 de ore ago