Social

Ce soluție a propus E.ON Energie pentru ca spitalele din Timișoara să beneficieze în continuare de apă caldă și căldură

În condițiile în care societatea Colterm Timișoara și autoritățile locale nu au reușit să identifice încă soluții pentru continuarea furnizării de căldură și apă caldă pentru consumatorii cu care Colterm are contract, una dintre opțiunile viabile este de a se încheia cu fiecare dintre respectivele instituții contracte de furnizare a gazelor naturale, care să fie livrate prin intermediul rețelei de distribuție existente.

În acest sens,  E.ON Energie România a transmis, marți, că reiterează soluția propusă și până acum, aceea de a furniza direct gaze naturale spitalelor a căror funcționare este dificilă în astfel de condiții, în baza unor contracte încheiate cu fiecare unitate în parte.

„Compania noastră răspunde astfel apelului făcut de medicii din Timișoara pentru găsirea unor soluții alternative așa încât aceste spitale să beneficieze în continuare de căldură și apă caldă și pacienții să nu aibă de suferit din lipsa acestora. Această soluție poate fi pusă rapid în practică la acele unități care dețin centrale termice proprii și care, astfel, își vor putea continua activitatea normal. Ne exprimăm speranța că împreună putem găsi rapid soluții având în vedere că încheierea unui nou contract cu Colterm nu este fezabilă”, au transmis, marți, reprezentanții E.ON Energie România.

Compania a luat decizia de a nu mai reînnoi contractul de furnizare a gazelor către societatea de termoficare având în vedere datoriile istorice considerabile și lipsa oricărei perspective fezabile pentru sezonul rece.

În ultimele luni, furnizarea gazelor naturale către Colterm s-a realizat pe baza unor contracte pe perioade foarte scurte de timp, cu plata în avans, condiții care nu au fost respectate de cele mai multe ori. Chiar și așa, datoriile curente ale Colterm SA au continuat să crească, ajungând la o valoare curentă de peste 12 milioane de lei, majorând la circa 76 de milioane de lei datoriile totale acumulate în ultimii ani.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

52 de minute ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

4 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

5 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

8 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

8 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 ore ago