Lucian Mihoc, şeful ISU Timiş
Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Lucian Mihoc, se află internat la Spitalul „Victor Babeş”, după ce s-a infectat cu coronavirus. Deşi se află în prima linie a luptei cu pandemia, Mihoc nu era vaccinat împotriva Covid-19.
După ce s-a simţit rău, Lucian Mihoc a fost prima dată la Spitalul Militar, acolo unde a fost confirmat cu coronavirus. A plecat însă acasă, dar nu s-a simţit bine. Astfel că ieri a fost internat la Spitalul „Victor Babeş”. El are o activitate pulmonară afectată în proporţie de 30-40%, potrivit managerului acestei instituţii spitaliceşti, Cristian Oancea. Mihoc are o formă moderată de boală, a mai spus Oancea. Mihoc nu era vaccinat, deşi conduce o instituţie aflată în prima linie a bătăliei cu coronavirusul.
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…