Social

Peste 200 de timișeni, amendați pentru că nu purtau masca

Aproape 270 de polițiști de la IPJ Timiș, polițiști locali, jandarmi, pompieri din cadrul I.S.U Banat și reprezentanți ai I.T.M Timiș au făcut, duminică, mai multe verificări, în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19.

Oamenii legii au controlat 119 firme, precum şi 39 de mijloace de transport persoane, dintre care 19 mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 4.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 207 amenzi în valoare totală de 55.250 de lei.

Dintre acestea, 203 de sancțiuni în valoare de 53.750 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii și patru amenzi în valoare de 1.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind libera circulație.

„Având în vedere incidența cazurilor Covid-19 raportat la 1.000 de locuitori, polițiștii acționează în continuare pentru ca prevederile instituite să fie respectate”, au transmis, luni, reprezentanții IPJ Timiș.

 

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

3 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

4 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

8 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

8 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

9 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

9 ore ago