Social

Polițiștii locali îi ajută pe timișorenii aflați în izolare pe care îi verifică. Unii au nevoie să le fie cumpărate medicamente și alimente

Polițiștii locali din Timișoara continuă să fie implicați permanent în activitățile desfășurate pe raza municipiului pentru combaterea răspândirii noului coronavirus SARS-Cov2, prin actiunile de verificare a persoanelor izolate și carantinate la domiciliu.

În ultima perioadă, numărul acestora a crescut din nou, fiind verificate zilnic peste 1.700 de persoane în medie. Această activitate i-a revenit, de la începutul pandemiei, exclusiv Poliției Locale, care a angrenat efective zilnic pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Majoritatea cetățenilor au manifestat înțelegere și disponibilitate față de activitatea polițiștilor locali. Mai mult, sunt foarte multe cazurile în care au solicitat sprijinul acestora în achiziționarea de medicamente, alimente sau alte bunuri esențiale.

De foarte multe ori au existat, pe lângă aceste aprecieri verbale, și scrisori de mulțumire ale celor care s-au simțit mai în siguranță prin contactarea zilnică a polițiștilor locali.

Un timișorean aflat în această situație a transmis instituției că „mă aflu în carantină (…), am fost verificat de către echipaje formate din agenți ai Poliției Locale Timișoara, țin să le mulțumesc în mod special, au avut un comportament civilizat, foarte amabili de a se interesa de sănătatea mea, chiar s-au oferit a mă ajuta dacă am nevoie de bunuri sau ajutor medical”.

O altă timișoreancă: „deosebit respect și considerație, doresc să vă mulțumesc pentru gestul de umanitate, compasiune și profesionalism de care echipajele dvs au dat dovadă pe perioada carantinării mele și a copilului, ne-am simțit protejate, iar agenții care au fost zilnic extrem de politicoși, au fost empatici, întrebându-ne de starea noastră și dacă avem nevoie de ceva”.

„Europarlamentarul Maria Grapini ne-a transmis, de asemenea, că „vă mulțumim pentru modul în care v-ați făcut datoria. Ne-am simțit protejați. Meritați apreciere și cred că doar respectul reciproc și respectarea regulilor ne face viața mai bună și mai sigură”. Polițiștii locali sunt recunoscători, la rândul lor, cetățenilor care au înțeles să respecte legea și să contribuie, prin acest lucru, la limitarea răspândirii acestui virus care face victime”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

De asemenea, ar trebui menționat și faptul că, pe lângă această activitate, s-a acționat permanent și pe celelalte linii, cum sunt menținerea ordinii și liniștii publice, circulație rutieră, protecția mediului, comerț ilicit, disciplina în construcții, fiind înregistrate aproape 10.000 de sesizări de la începutul anului. Pentru că volumul de muncă este în creștere, polițiștii locali ar aprecia de asemenea, ca toate sesizările să fie pertinente, reale, la obiect, pentru a nu pierde din timpul de verificare a altor situații mai stringente în această perioadă.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

13 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

14 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

17 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

18 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

18 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

19 ore ago