Primăria Timişoara

Ruben Lațcău a mers în vizită de lucru pe șantierul străzii Prezan: Constructorul are o mobilizare puternică/FOTO

Pe șantierul străzii Constantin Prezan se lucrează cu spor, iar constructorul promite să toarne două straturi de asfalt din trei până la AEM încă din acest an. Viceprimarul Ruben Lațcău ne spune că a fost personal pe șantier și a văzut la fața locului că lucrurile merg bine.

Se lucrează pe toate tronsoanele din bulevard, spune acesta, el menționează că ultimele rețele de utilități au fost montate deja.

Astăzi am fost într-o vizită pe șantierul de pe Prezan. Constructorul are o mobilizare puternică pe șantier. Se lucrează pe toate tronsoanele din bulevard, ultimele rețele de utilități sunt montate, iar construcția stratului de fundație dintre Sudului și AEM avansează”, a anunțat Lațcău.

Conform viceprimarului, două dintre cele trei straturi de asfalt vor fi turnate până la finalul anului.

Constructorul și-a luat angajamentul ca în acest an să avem două din trei straturi de asfalt finalizate până la intersecția cu AEM. Până la sfârșitul acestei luni, obiectivul este să finalizăm până în dreptul străzii Orion atât trotuarul, cât și spațiul verde.

Termenul de finalizare este sfârșit de februarie 2022. Sunt convins că lucrarea va putea fi finalizată în termen”, a mai subliniat Lațcău.

Viceprimarul ne anunță că stadiul fizic al șantierului a ajuns la 70% din total, iar plățile efectuate au fost de 19 milioane din cele 42 datorate, deci sub jumătate din total.

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: Ruben Latcau

Recent Posts

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

26 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

46 de minute ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

O oră ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

3 ore ago