Primăria Timişoara

Viceprimarul Cosmin Tabără insistă pentru externalizarea serviciilor de administrare a cimitirelor din Timișoara

Curățenia din cimitirele Timișoarei, înaintea Zilei Morților, a fost în acest an mai bună decât în alți ani, dar tot sunt probleme mari, a constatat viceprimarul Cosmin Tabără. Aceasta, chiar dacă înainte de acest moment a cerut special să se insiste cu curățenia. Concluzia: e necesară externalizarea serviciilor de administrare.

El a solicitat administrațiilor cimitirelor să facă ordine înainte de 1 noiembrie.

Astăzi (n.r. luni) e o zi de comemorare, de cinstire a celor dragi, dispăruți prea repede dintre noi. Ca atare, foarte mulți timișoreni își fac azi planul ca unul din drumurile lor să fie către unul sau mai multe cimitire ale orașului, acolo unde își pot onora înaintașii. Din respect pentru familiile care au vizitat sau au în plan să viziteze cimitirele, încă de săptămâna trecută am dat dispoziție administrațiilor cimitirelor să pregătească spațiile pentru vizitatori, să se asigure că cișmelele sunt funcționale, că este curățenie, că oamenii au la dispoziție recipiente unde își pot arunca deșeurile”, spune Tabără.

Ca să vadă ce putere are cuvântul său, el a vizitat cimitirele din oraș. Concluzia e că a fost ceva mai curat decât în alți ani, dar tot sunt probleme.

Iar dacă am dat așa o dispoziție, astăzi am fost și într-o vizită prin cimitire, să văd cu ochii mei dacă dispoziția s-a respectat. Așadar, am vizitat cimitirele din Calea Șagului, Rusu Șireanu, Calea Buziașului, Calea Lipovei. Ca să fiu foarte sincer, la prima vedere am avut o dezamăgire, dar după ce am stat de vorbă și cu câțiva cetățeni, ca să înțeleg și părerea lor, aceștia mi-au spus că e mai bine decât în alți ani. Pe de-o parte, mă bucur că au simțit o îmbunătățire, dar pe de altă parte îmi doresc să fie mai bine. Știu că cei din administrația cimitirelor se confruntă acum cu o creștere semnificativă a activității, în principal din cauza pandemiei (în Calea Buziașului, unde media era de 50 de înmormântări, acum s-a ajuns la peste 80). Îmi pare sincer rău că nu am făcut mai mult până acum, dar le promit timișorenilor că voi continua să monitorizez activitatea în direcția asta și că trendul va fi pozitiv”, mai spune Tabără.

Deși e conștient de problemele care au fost cu administrarea privată a cimitirelor, Tabără este de părere că tot această metodă este optimă pentru întreținerea acestor obiective. Așadar, serviciile trebuie externalizate, pentru a se putea ocupa de întreținere, primăria, prin serviciul de specializate avea nevoie de zeci de oameni.

Insist și acum să scoatem la licitație administrarea cimitirelor. Din cauza lipsei de implicare și a metodelor de lucru, în urmă cu câteva luni am reziliat contractele cu societatea care administra cimitirele din Șagului și Rusu Șirianu. Consider că un caiet de sarcini bine făcut, un contract urmărit așa cum trebuie vor duce la îmbunătățirea condițiilor din cimitire. Preluarea administrării cimitirelor de către PMT înseamnă centralizarea serviciului, costuri mari, angajarea a câtorva zeci sau poate peste 100 persoane. Da, doar societatea care administrează cimitirele din Calea Aradului și Stuparilor are peste 50 angajați! Cred că externalizarea serviciilor este o soluție pentru a descongestiona aparatul Primăriei, dar pe de altă parte, urmărirea contractelor este o obligație a PMT”, a mai anunțat Tabără.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare sunt scoase la vânzare prin licitaţie la Moşniţa Nouă

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea unei licitații publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri…

17 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 16.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

38 de minute ago

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

17 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

19 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

20 de ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

20 de ore ago