Primăria Timişoara

Noul an vine cu impozite majorate cu 300% pentru zeci de clădiri istorice cu fațada nereabilitată

Proprietarii clădirilor care nu au fațadele reabilitate vor avea, anul viitor, o adevărată surpriză. Aceștia vor fi supraimpozitați de municipalitatea timișoreană cu până la 400%. Consilierii locali au aprobat lista clădirilor care vor fi ”arse” pentru că nu sunt întreținute corespunzător.

Ultimul plen din acest an a adus pentru proprietarii locuințelor din mai multe clădiri istorice confirmarea că anul viitor vor duce la primărie, atunci când vor plăti impozitul pe casă, sume semnificativ majorate. Fie că sunt din Cetate sau din zona Traian, aceștia vor avea de plătit cu până la 300% mai mult impozit pentru că nu și-au reparat clădirile.

„Prin această supraimpozitare vom reuși, de fapt, să facem un ciclu corect de supraimpozitare pentru fațadele din zona istorică, în sensul în care, proprietarii de clădiri sau asociații de locatari au fost notificate la începutul anului (n.r. – 2021). Această supraimpozitare, practic, va fi implementată la un an de zile de la notificare, un timp suficient de lung astfel încât asociațiile sau proprietarii să demareze proiecte de reabilitare. Suntem optimiști că vom putea să continuăm cu această măsură fără să mai pierdem în instanță pe bandă rulantă. Din păcate, ultima supraimpozitare a fost făcută pe o procedură greșită și am pierdut aproape toate procesele”, a declarat la vot viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Supraimpozitarea de 400% va afecta clădirea de pe str. General Eremia Grigorescu nr. 2. Cu 300% la fi majorat impozitul pentru clădirile situate pe str. Augustin Pacha nr. 1, Piața Victoriei nr. 3, bd. 3 August 1919, nr. 1, str. Eugeniu de Savoya nr. 11, Piața Victoriei nr. 8, bd. 3 August 1919 nr. 4, str. Florimund Mercy nr. 5, str. Gheorghe Lazăr nr. 3, str. Emanoil Ungureanu nr. 9, str. Oituz nr. 7, strada Eugeniu de Savoya nr. 7, str. Mărășești nr. 14, Piața Sfântul Gheorghe nr. 1, bd. 3 August 1919 nr. 8, bd. 3 August 1919 nr. 15 A-B, bd. 3 August 1919 nr. 23, bd. 3 August 1919 nr. 25, str. 9 Mai nr. 3, bd. 3 August 1919 nr. 27, bd 3 August 1919 nr. 29, str. Eugeniu de Savoya nr. 18, str. Enrico Carusso nr. 2, Piața Libertății nr. 4, str. Gheorghe Lazăr nr. 4, str. Paul Chinezu nr. 4, str. Vasile Alecsandri nr. 2, str. Gen. Eremia Grigorescu nr. 1, str. Lucian Blaga nr. 5, str. Paul Chinezu nr. 3, str. Gheorghe Lazăr nr. 5, str. Mărășești nr. 12, bd. Republicii nr. 2 și str. Florimund Mercy nr. 4.

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster
Tags: Ruben Latcau

Recent Posts

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

32 de minute ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

38 de minute ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

O oră ago

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

3 ore ago

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

3 ore ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

4 ore ago