Sănătate

Obiceiuri alimentare sănătoase pe care să le adopţi de sărbători

Decembrie este acea perioadă a anului în care familiile se reunesc în locul în care se simt cel mai în siguranţă: acasă. Totodată, este perioada în care au loc mai multe întâlniri festive şi petreceri cu ocazia sărbătorilor, iar de cele mai multe ori acestea au în prim plan preparate culinare tradiţionale şi diverse băuturi.

Deşi este o perioadă mult aşteptată, poate fi o provocare pentru cei care doresc să mănânce sănătos şi să se menţină în formă. Însă planificarea din timp a meniului de sărbători, cantitatea şi calitatea alimentelor pe care le alegem, pot reprezenta secretul pentru a mânca ceea ce ne face plăcere şi totodată pentru a ne menţine sănătoşi.

„Sărbătorile tradiţionale includ adesea o cantitate mare de mâncare ce este de cele mai multe ori bogată în calorii. Cercetările arată că majoritatea adulţilor pot lua în greutate în această perioadă din cauza tentaţiilor culinare, însă putem face alegeri inteligente cu privire la produsele pe care consumăm, astfel încât să ne putem bucura de preparatele care ne plac fără a pune în pericol sănătatea”, spune dr. Corina Zugravu, preşedinte Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Iată câteva obiceiuri alimentare sănătoase care pot fi introduse cu uşurinţă în dieta zilnică, pentru a ne păstra în formă în timpul sărbătorilor de iarnă, gustând totodată şi din delicatesele tradiţionale româneşti.

 

Alege o porţie echilibrată

 

Moderaţia este cheia chiar şi în perioada sărbătorilor. Există modalităţi de a limita tentaţiile în timp ce vă puteţi bucura de bunătăţile sezonului. Înainte de a lua o gustare, întrebaţi-vă dacă vă este cu adevărat foame sau dacă alegeţi să mâncaţi din obişnuinţă. Fiţi conştienţi de faptul că organismul se poate simţi „plin” abia după ce aţi terminat de mâncat. Prin urmare, mâncaţi încet, mestecaţi corect şi acordaţi atenţie indicaţiilor interne ale corpului şi evitaţi excesul. În acelaşi timp, nu mâncaţi în faţa televizorului, deoarece acest lucru vă poate distrage atenţia de la semnalele organismului, riscând să mâncaţi mai mult decât este nevoie.

A consuma porţii mai mari de alimente înseamnă şi un consum mai mare de energie din alimente, ceea ce poate conduce în timp la creşterea în greutate. Excesul de greutate vă poate expune riscului de a dezvolta diverse afecţiuni, hipertensiune arterială, accident vascular cerebral sau diabet. Pentru a menţine corpul la o greutate sănătoasă este recomandat să păstraţi un echilibru între cantitatea de alimente consumate (energie totală) şi activitatea fizică practicată cu regularitate.

 

Alege fructe şi legume

 

Sărbătorile sunt pline de culoare, iar mâncarea din farfurie nu trebuie sa facă excepţie. Fructele şi legumele colorate sunt bogate în vitamine, minerale şi fitonutrienţi. În plus, sunt sărace în calorii şi pline de fibre şi apă, ceea ce ne conferă senzaţia de saţietate. Consumul adecvat de legume şi fructe este important din mai multe motive:

  • Legumele şi fructele sunt surse bune de nutrienţi, cum ar fi acid folic, potasiu, fibre alimentare şi vitaminele A, C şi K.
  • Consumul de legume şi fructe este asociat cu scăderea riscului de boli cardiovasculare (inclusiv infarct miocardic şi accident vascular cerebral) şi cu unele tipuri de cancer.
  • Consumul mai multor legume şi fructe în locul alimentelor hipercalorice şi bogate în grăsimi poate avea un rol important în dieta persoanelor care încearcă să slăbească sau care doresc să se menţină în formă.

 

Hidratarea este importantă şi în sezonul rece

 

Pe măsură ce temperaturile scad, nevoia de a consuma lichide se diminuează. Experţii sugerează că, pentru a asigura o hidratare optimă a organismului, consumul de lichide în sezonul rece nu trebuie să scadă. Există multe motive pentru care este necesar ca organismul să fie hidratat: apa ne poate ajuta să ţinem sub control numărul de calorii ingerate zilnic, deoarece astfel putem observa dacă organismul are nevoie de mâncare sau este doar deshidratat. Totodată, apa combate senzaţia de oboseală. Specialiştii afirmă că atunci când organismul este hidratat corespunzător şi corpul este capabil să funcţioneze corect.

 

Sursa: clicksanatate.ro

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

16 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

17 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

17 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

17 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

18 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

18 ore ago