Reţeta de weekend

Succes pentru Parcul Crăciunului în prima zi. Andra a atras timișorenii la concertul de sâmbătă/FOTO

Prima zi a Parcului Crăciunului a atras la Muzeul Satului Bănățean un număr destul de mare de timișoreni. Vedeta zilei a fost Andra, concertul ei a reușit să umple platoul din fața scenei.

Timișorenii au venit în număr mare la deschiderea Parcului Crăciunului de la Muzeul Satului Bănățean. Deschiderea oficială a avut loc la ora 17, cu salve de tun și un show laser. Atracția serii a fost concertul susținut de Andra. Numărul ridicat al celor care au dorit să participe la eveniment a dus la blocarea străzii care duce spre Pădurea Verde.

Acțiunea celor de la Consiliul Județean Timiș va fi deschisă până pe 23 decembrie.

Parcul Crăciunului va fi deschis de marți până duminică, între orele 11:00 – 21:00.
Aleea comercianților cu specialități de sezon, vin fiert și deserturi va fi deschisă începând cu ora 17:00, în timpul săptămânii, respectiv ora 15:00, sâmbăta și duminica. Patinoarul, caruselul, trenulețul și mașinuțele vor fi gratuite și accesibile de marți până duminică, între orele 11:00 – 21:00. Luni, Parcul Crăciunului este închis. Accesul vizitatorilor este gratuit și necesită prezentarea unui certificat verde.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

13 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

15 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

16 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

16 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

16 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

16 ore ago