Sport

24 de jucători au intrat în cantonamentul Politehnicii. Jucători în probe, dar și două absențe

Alb-violeţii încep luni, 17 ianuarie, stagiul centralizat programat pe plan local până în ziua de 28 ianuarie inclusiv. Antrenorul Nicolae Croitoru are la dispoziţie în această perioadă de pregătire un număr de 24 de jucători.

„În această perioadă jucătorii vor avea două antrenamente pe zi. Vom începe luni dimineaţă, la 10:00 avem primul antrenament. Prima săptămână o vom încheia sâmbătă, cu antrenamentul de dimineaţă, după care îi lăsăm liberi şi de luni reintrăm cu antrenamentul de dimineaţă şi vom ieşi vineri, 28 ianuarie, după primul antrenament, urmând ca finalul de săptămână să fie liber”, a explicat Nicolae Croitoru, antrenorul principal al Politehnicii.

Jucătorii vor fi cazaţi pe perioada cantonamentului la Casa Politehnicii nr. 2. Din lot nu fac parte Cosmin Bîrnoi şi Sebastian Serediuc, ambii absenţi din motive medicale. Primul urmează să efectueze o investigaţie RMN. Pe listă sunt și jucători aflați în probe, care au șansa să demonstreze că merită, sau nu, tricoul alb-violet

„Este o perioadă în care obiectivul principal ţine de factorul fizic, dar nu numai, căci vom lucra şi tehnico-tactic. Vom alterna, sunt zile în care avem forţă şi un antrenament tehnico-tactic şi zile în care avem fizic pe teren şi tehnico-tactic. Cel puţin în zilele următoare ne vom antrena la Baza 2, deoarece starea terenurilor nu ne permite să mergem în altă parte. Dacă discutăm de terenurile de iarbă, principalul impediment la momentul actual e faptul că sunt îngheţate… Vedem cum va evolua şi vremea, dacă lucrurile se vor îndrepta vom căuta soluţii şi pentru a ne pregăti pe terenuri de iarbă”, a concluzionat Nicolae Croitoru.

Lotul Politehnicii pentru cantonament:

Portari

George Păduraru, Harrison Devenish-Meares, Mario Cuzmanovici ** (născut 2004);

Fundaşi

Nicolae Sofran * (2001), Ioan Mera, Cristian Scutaru, Cristian Bocşan, Tudor Moţiu ** (2004), Claudiu Pamfile, Cătălin Oanea, Gabriel Plumbuitu ** (2004);

Mijlocaşi

Alin Ignea, Rareş Lazăr, Adrian Zaluschi, Doru Andrei ** (2003), Denis Radu ** (2003), Stefan Vukoje (probe), Ervin Bakoş ** (2004), Răzvan Erceanu ** (2006);

Atacanţi

Erik Gerbi, Octavian Ursu, Alexandru Iamandache (p), Balša Rogošić (p), Daniel Olariu ** (2004).

*jucător U20; **jucător U18

Foto: Sebastian Tătaru

Share
Published by
Alexandru Ghica
Tags: cantonament

Recent Posts

Când alegătorii PSD sunt mai inteligenţi decât… liderii PSD

În plină campanie PSD de „ieşire de la guvernare”, INSCOP a publicat un sondaj de…

O oră ago

La Urseni, comuna Moşniţa Nouă, se va ridica o şcoală modernă cu bani europeni

În  localitatea Urseni, comuna Moşniţa Nouă, urmează să fie ridicată, cu bani europeni, o nouă…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 27 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

17 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

19 ore ago