Nu vă faceți prea mari speranțe ca cei de la Consiliul Județean Timiș să colaboreze cu Primăria Timișoara pe tema Centurii Vest, ne anunță la ceas de seară președintele instituției, Alin Nica. El răspunde astfel ideii lansate de Sorin Grindeanu, care propunea înființarea unei ADI, care să cuprindă nu doar administrația județeană și cea a municipiului Timișoara, dar și cele din Sânmihaiu Român și Săcălaz, pe teritoriul cărora și trece această bucată de centură.
Noi suntem puternici și nu facem asociere cu primăria, că ei nu se pricep la proiecte, este concluzia lansată din anunțul postat de Alin Nica pe Facebook. Cu capul pe umeri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, propunea o soluție ce pare de bun simț, toate administrațiile implicate să se asocieze în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară care să preia proiectul și a doua zi semnează delegarea construcției.
După ce a analizat, probabil, bine problema, Alin Nica ne prezintă poziția sa pe această temă. El vorbește despre posibila apariție a unui șantaj cu emiterea autorizațiilor din partea municipalității timișorene, interpretând cuvintele ministrului, după ce Grindeanu sugerase că o asociere ar ajuta la emiterea mai rapidă a documentelor necesare. CJT vrea în continuare proiectul centurii, preluarea acestuia de la Compania de Drumuri, pe banii acesteia.
”Consiliul Județean Timiș reafirmă intenția fermă de preluare, pe bază de protocol de implementare, a proiectului Variantei de Ocolire Timișoara Vest, fapt confirmat ca fiind legal posibil chiar de către ministrul Transporturilor. Îngrijorarea privind eventuala blocare a proiectului de către Primăria Municipiului Timișoara prin neeliberarea avizului, o consider neîntemeiată deoarece un aviz se eliberează în baza unei documentații, altfel vorbim despre metode de șantaj și despre abuz în funcție. Iar dacă ne îndreptăm atenția asupra unor astfel de detalii, observăm că eficiența administrării proiectului ar crește dacă acesta ar fi derulat de către organismul care emite certificatele de urbanism, în speță, Consiliul Județean Timiș”, a scris Nica.
Acesta spune că instituția sa se pricepe bine la lucrări de infrastructură, pentru că a derulat proiecte de 184 de milioane de lei în acest domeniu. Pe de altă parte, Primăria Timișoara nu se pricepe, ca dovadă nu a dat la CJT stâlpii de curent ai firobuzului de la Dumbrăvița, pentru un proiect care între timp a devenit oricum istorie, din alt motiv. Deci, primăria timișoreană nu știe să gestioneze nici proiecte primite pe tavă, consideră Nica.
”În 2021, instituția pe care o conduc a gestionat un program de investiții de peste 330 de milioane de lei, dintre care peste 184 de milioane fiind alocate lucrărilor de infrastructură rutieră. De cealaltă parte, modul de lucru al actualei conduceri a Primăriei Municipiului Timișoara l-am văzut în cadrul proiectului de extindere la patru benzi a DJ691, unde după luni de zile, multe scuze și un ping pong interminabil de hârtii, nici în ziua de astăzi nu am primit un proces verbal de predare a stâlpilor și a rețelei de troleibuz. Este limpede pentru oricine înțelege puțină administrație că, în formula de acum, Primăria Municipiului Timișoara întâmpină dificultăți chiar și în gestionarea proiectelor moștenite și servite pe tavă, iar în cazul puținelor inițiative noi are nevoie de consultanți bine plătiți care să livreze babysitting administrativ”, mai scrie Nica.
El trage și concluzia situației: nu e nevoie de Primăria Timișoara pentru că CJT e superioară din punct de vedere managerial. ADI nu e necesară, administrarea proiectului doar de CJT este singura variantă fezabilă
”Așadar, nu găsesc niciun argument pertinent în favoarea constituirii unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară împreună cu Primăria Municipiului Timișoara deoarece, Consiliul Județean Timiș are o capacitate managerială superioară, iar gestionarea Variantei de Ocolire Timișoara Vest în cadrul administrației județene, în corelare cu planul de amenajare al teritoriului județean, este singurul scenariu oportun si fezabil”, concluzionează Nica.
Cel mai probabil, în perioada următoare un reprezentant al administrației timișorene va răspunde acestei postări, prin alta similară, iar ping-pongul administrativ, de multe ori fără rost, va continua. Oricum, este greu de crezut că părțile vor renunța ușor la o asemenea preluare de proiect, finalizarea acestuia va aduce numeroase puncte electorale oricui o va face.
Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor, a fost desemnat preşedinte interimar al Partidului Naţional Liberal. El…
An de an, prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj luptă pe mai multe fronturi: campionat,…
Astăzi, 25 noiembrie, începând cu ora 22:00, se va închide circulația rutieră între bulevardul Take…
Alin Nica, atac dur la adresa filialei județene a liberalilor: ”Nu țintesc funcția de președinte…
Cizmele de damă reprezintă must-have-ul sezonului rece. Design-ul specific are rolul de a aduce o…
În „Divizia D” Timiș, CSM Lugoj a luptat singură pentru întâietate. 15 meciuri, 15 victorii,…