114.000 doze de vaccin de la compania Pfizer BioNTech au ajuns, astăzi, în România. Vaccinurile au fost livrate pe cale aeriană și au sosit pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Centrul Regional de Depozitare Timișoara a primit 12.000 doze. De aici, vaccinurile vor pleca, în funcție de solicitări, spre centrele de vaccinare destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 care funcționează în județele Timiș, Caraș-Severin, Arad și Hunedoara.
Vaccinarea pentru această grupă de vârstă începe de miercuri, 26 ianuarie.
În Timiș, cele șapte centre vor funcționa la Fundația pentru Tineret de la Casa Tineretului din Timișoara; Centrul din Dumbrăvița; Sala de sport din Lugoj; Căminul sportiv din Sânnicolau Mare; Casa de Cultură din Gătaia; Spitalul din Jimbolia și Spitalul de Copii din Timișoara.
Programările se pot realiza doar în centrele de vaccinare dedicate acestora, regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali.
Vaccinul administrat este Comirnaty, produs de compania Pfizer/BioNTech, iar schema de vaccinare prevăzută pentru această categorie de vârstă este de zece micrograme/doză la interval de 21 de zile.
Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile. Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor.
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…
Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…
De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…
Prima acțiune a „noului AJF” are în centru copiii orașului. Astfel, joi, 26 martie, Sala…
Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 24.03.2026, unde se vor executa reparaţii…