Administratie

Primăria Timișoara e în război cu administratorul judiciar al Colterm, după ce nu a fost acceptată la masa credală. Reacția municipalității

Primăria Timișoara e aproape să piardă peste 89 de milioane de lei, aceasta după ce administratorul judiciar al societății Colterm a decis să elimine instituția de la masa credală în procedura de insolvență. Decizia este contestată de municipalitate, fiind considerată absurdă.

În acest moment, Primăria plătește bani pentru datoriile societății de termoficare, inclusiv din anii anteriori, spun reprezentanții acesteia. În aceste condiții este inexplicabil cum a fost exclusă de la masa credală. Reacția vine după ce administratorul judiciar a publicat tabelul cu creanțele existente, iar PMT este trecută cu 0 lei, față de 89 de milioane de lei cât solicitase, după ce inţial s-a înscris cu 128 de milioane. Mai mult, administrația timișoreană apare și cu o datorie de 21 de milioane față de Colterm.

 ”Decizia consorțiului condus de Alfa & Quantum Consulting SPRL, administratorul judiciar al Colterm, de a elimina Timișoara, reprezentată de Primărie, de la masa credală în procedura insolvenței este absurdă și inexplicabilă. Primăria Timișoara plătește, pentru Colterm, din banii timișorenilor datorii din trecut pe care este absolute normal ca administratorul judiciar să le recunoască. Primăria Timișoara va contesta în instanță această decizie. Așa cum arătam zilele trecute Primăria Timișoara plătește, lună de lună, până în decembrie 2023, 1,7 milioane de lei, către E.On în contul datoriei pe care Colterm făcut-o pentru gazul consumat în 2014”, spun cei de la primărie.

Eforturile depuse în continuare de municipalitate sunt enorme și vizează ținerea în viață a acesteia.

”Tot Primăria Timișoara depune eforturi zi de zi pentru a ține această companie pe linia de plutire. Astăzi, de exemplu, au fost virați 7,1 milioane de lei – o sumă enormă și care reprezintă un efort uriaș al orașului – pentru ca societatea să poată să achiziționeze în continuare combustibil. În aceste condiții, eliminarea Primăriei Timișoara de la masa credală este pe cale să producă prejudicii majore orașului și demonstrează faptul că mizele sunt altele decât bunul mers al sistemului de termoficare și interesele timișorenilor”, mai spun cei din primărie.

De menţionat că tabelul cu masa credală este provizoriu.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Prinde „orbul”, scoate-i ochii

Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…

2 ore ago

Fundația Alber – investiția în educație care schimbă viitorul unei generații

Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…

3 ore ago

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

3 ore ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

17 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

18 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

19 ore ago