Social

A murit Ioan Ometa, doctorul care s-a ocupat mulți ani de recuperarea medicală a sportivilor și nu numai

Medicul Ioan Ometa a încetat, luni, din viață la vârsta de 82 de ani.

În activitatea sa, dr. Ometa a abordat holistic fiecare problemă de sănătate a pacienților săi, astfel că în procesul de vindecare a luat în considerare întreaga ființă (corpul, mintea, emoţiile și spiritul).

Medicul Ioan Ometa s-a născut în localitatea Brad, județul Hunedoara, urmând școala și liceul în orașul natal. În 1957 a intrat la Facultatea de Medicină Generală din Timișoara, absolvind cu nota zece la examenul de stat în 1963.

Între 1963 – 1966 a făcut stagiatura la țară, după care a dat examenul de intrare în Timișoara, concurs la care s-a clasat pe locul 1, având posibilitatea să aleagă Policlinica Studențească din Timișoara, unde a profesat până în anul 1974.

În 1974 a obținut gradul de medic primar. În perioada octombrie 1974 – septembrie 1978 a lucrat la Spitalul Garian din Libia, la Unitatea de Primiri Urgențe.

Din septembrie 1978 și până în anul 2001 a lucrat din nou la Policlinica Studențească din Timișoara, când s-a specializat și în Medicină Sportivă, ocupându-se de recuperarea medicală a sportivilor.

Ca și activitate știintifică a făcut un curs de acupunctură în Franța între anii 1976-1977. În Timișoara, a fost lector la cursul de acupunctură organizat de Ministerul Sănătății în anii 1984, 1985 și 1986. A făcut un curs de fizioterapie la București, organizat de Ministerul Sănătății.

Doctorul Ioan Ometa a participat cu numeroase lucrări la conferințe și congrese de acupunctură în țară (București, Iași și Timișoara) și în străinătate (Viena, Beijing și Paris).

În calitate de cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Kinetoterapie a elaborat cursurile de uz intern pentru studenți: Anatomie; Masaj; Prim Ajutor; Gimnastică Medicală și Kinetoterapie.

„Nu-mi mai spune „domnule”, zi-mi Nelu. Mi-e mai bine așa”. Mi-au trebuit ani de zile ca sa-i pot spune pe nume.

Nelu, prietenul meu de o viață.

Mulțumesc pentru tot!

Ti-e bine acum, știu !

Moartea este periculoasă doar pentru o viață netrăită.

Ne-om revedea.

Dan…”, a transmis Dan Negru.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

10 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

11 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

11 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

11 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

11 ore ago