Administratie

Fostul șef al Direcției Regionale a Finanțelor Timișoara va conduce ANAF

Fostul șef al Finanțelor din zona de vest a României, Lucian Heiuș, urmează să fie numit la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală. El s-a aflat la conducerea Direcției Regionale de Finanțe Timișoara în două mandate.

Lucian Heiuș ar urma să o înlocuiască pe post pe actualul președinte al ANAF, Mirela Călugăreanu, va părăsi postul pentru a fi numită consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi. În acest moment, Heiuș este secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, fiind, la un moment dat, și propunerea lui Florin Cîțu pentru funcția de ministru al Finanțelor.

Lucian Heiuş a condus de două ori Direcţia Regională de Finanţe Timişoara. Prima dată a fost numit în august 2013. Un an mai târziu, PSD l-a schimbat, în locul lui fiind numit social-democratul Ioan Dragomir din Reșița. După căderea Guvernului Ponta, Heiuș a revenit în fruntea Finanțelor din Vestul țării, la mijlocul lunii noiembrie 2015, funcţie pe care a păstrat-o până la finalul lui 2016, când a fost ales deputat.

Heiuș a absolvit Institutul Politehnic Cluj – Napoca și o facultate de Management Turistic și Comercial. Anterior a ocupat mai multe posturi la AJFP Hunedoara, DGRFP Timișoara, ca și funcții de director în Ministerul Finanțelor, astfel că are o experiență semnificativă în sistemul finanțelor publice.  În perioada 2017 – 2020 a fost președinte al PNL filiala Hunedoara. Din 15 ianuarie 2021 este secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

8 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

11 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

12 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

15 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

16 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

16 ore ago