Scările Palatului Administrativ din Timișoara au fost ocupate joi dimineața de angajații Prefecturii Timiș. Aceștia se află în grevă de avertisment, alături de colegii din mai multe prefecturi din întreaga țară. Principala revendicare, salarizarea oamenilor din cadrul instituției.
Protestul este organizat de sindicatul ,,Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică. Acțiunea are loc și la Timișoara, mai mulți angajați din Prefectura Timiș au ieșit în fața instituției și au protestat purtând pancarte.
Ei solicită modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.
”Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate. Funcțiile publice din instituțiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcțiilor publice de stat, întrucât în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apară interesele statului, fapt prevăzut de Constituția României”, a anunțat Sindicatul ,,Egalitatea”.
Angajații instituției au înmânat prefectului un document cu solicitările lor, iar o hârtie asemănătoare va fi transmisă și la Ministerul Afacerilor Interne.
A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…
Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…
Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…
Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…
Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…
Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…