Preşedintele CJ Timiș, Alin Nica, dorește să aducă la Timișoara, pentru a realiza un hub logistic la Aeroportul Internațional Timișoara, o firmă din Dubai, prezentă cu activități pe piețele din Golf, Asia și Africa. El a discutat cu unul dintre directorii companiei, în speranța că Guvernul României va transfera 46 de hectare din zona aeroportului în proprietatea Consiliului Județean. Terenul pentru acest hub ar putea veni de la guvern, dar legile românești încurcă, de fapt, investițiile, mai spune președintele administrației județene.
Alin Nica dorește în continuare acel centru intermodal și chiar caută firme care ar putea să investească în acesta. Ca dovadă, el a discutat, la Expo Dubai, pe această temă, cu reprezentantul unei firme de logistică, care are sediul în capitala Emiratelor Arabe Unite.
”Astăzi (n.r. sâmbătă), în cadrul deplasării la Expo Dubai, am discutat cu Anyian Kutty despre construcția unei zone cargo la Aeroportul Timișoara. Directorul executiv de la compania Clarion este foarte interesat de proiectul pe care i l-am prezentat, astfel că și-a arătat disponibilitatea să ne viziteze până la sfârșitul lunii martie”, a anunțat Alin Nica, pe pagina sa de Facebook.
Nu putem să nu remarcăm faptul că societatea respectivă, în prezentarea existentă pe propria pagină de internet, nu anunță că ar avea activități în Europa.
”Clarion Shipping Services LLC, înființată în 1996 în Dubai, Emiratele Arabe Unite, este un furnizor de servicii de logistică cu valoare adăugată în creștere rapidă. Cu sediul în peste 20 de țări din GCC (n.r. zona Golfului), Asia de Sud-Est și Africa, Clarion oferă servicii de logistică de clasă mondială, oferind servicii pentru toți clienții care au nevoie de un partener local de servicii cu acoperire globală. Clarion oferă un nivel mai personalizat de servicii pentru clienți și are o bază de personal care înțelege cerințele pieței în creștere rapidă din regiune”, se spune în prezentarea oficială a companiei.
Oferta investițională a CJT se bazează pe posibilitatea trecerii unui teren în suprafață de 46 de hectare de la Guvernul României la Consiliul Județean. În plus, Nica mai explică în postarea sa că nici legile din România nu sunt prea mult favorabile și că acestea, de fapt, încurcă în loc să ajute.
”Partea dificilă în astfel de acțiuni de diplomație economică este să explici unor oameni hotărâți și dornici să se implice că, în România, legislația te poate încurca în loc să te ajute, iar colaborarea între instituții nu e tocmai punctul forte al țării noastre. Din punct de vedere al investitorului străin, dacă azi ai luat decizia, în câteva săptămâni bagi excavatorul în teren. Consiliul Județean Timiș încă așteaptă Hotărârea Guvernului pentru trecerea din proprietatea publică a Statului Român şi administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea publică a judeţului Timiş a 46 hectare de teren pentru realizarea centrului intermodal de transport”, scrie Alin Nica.
Probabil aducând în prim plan discuția cu firma menționată, președintele CJT spune că instituția pe care o conduce și-a făcut deja treaba și a atras investitori. El îl trage de mânecă pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, despre care spune că ar trebui să manifeste interes mai mult pentru proiect, pentru că e timișorean, și că se aștepta ca acesta ”să știe situația de acasă”.
”M-ar bucura mai mult interes pe această temă din partea ministrului Transporturilor, mai ales că este timișorean. M-am așteptat să știe situația de acasă și să înțeleagă oportunitatea unui astfel de proiect. Este binecunoscut faptul că, la nivel cargo, Timişoara se situează pe unul dintre principalele culoare de zbor care fac legătura dintre Asia Centrală și Europa. Avantajele de tip geografic, actualul context geopolitic, alături de potenţialul infrastructurii şi situaţia economică ar putea facilita crearea unui pol euroregional și european de alimentare intermodal de marfă. Timișoara nu are voie să rateze o asemenea șansă. Consiliul Județean Timiș și-a făcut treaba și a atras investitori, rămâne de văzut dacă și Bucureștiul își face partea sau interesele județului nostru vor fi puse la coada listei de priorități”, își încheie Alin Nica postarea din Dubai.
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…