Social

Gerul Bobotezei vine cu două luni întârziere. Avertizare meteo și temperaturi de -18 grade

ANM a emis o informare meteo valabilă de miercuri până sâmbătă. Meteorologii anunță vreme geroasă, cu temperaturi ce vor coborî în unele zone până la minus 18 grade. Temperaturile scăzute vor fi însoțite și vânt, care va amplifica și mai mult senzația de frig.

În intervalul miercuri – sâmbătă, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Va fi ger noaptea și dimineața, la început în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice, iar joi spre vineri (10/11 martie) și vineri spre sâmbătă (11/12 martie) în centrul și nordul țării și pe arii mai restrânse în rest.

Temperaturile minime vor fi cuprinse între -14 și -4 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, izolat sub -18 grade.

Vântul va avea unele intensificări în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, îndeosebi pe parcursul zilelor de joi (10 martie) și vineri (11 martie), cu viteze la rafală, în general de 45…55 km/h, iar senzația de frig va fi amplificată.

În sud și est, precum și la munte, pe arii restrânse va mai ninge slab.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

6 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

10 ore ago