Social

Necaz foarte mare pentru două familii din Kuncz. 18 persoane au rămas pe drumuri. Cum putem ajuta

Incendiul izbucnit, marți, în cartierul Kuncz din Timișoara a lăsat fără casă 18 persoane, printre care nouă copii. Doi au handicap grav. Acoperișurile a două imobile alăturate au fost cuprinse de flăcări.

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, cauza incendiului este „coș de fum amplasat necorespunzător sau coș de fum neprotejat”.

Echipa Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DAS) a intervenit la fața locului, contactată fiind de unul dintre locatari, beneficiar al serviciilor sociale oferite de Primăria Timișoara.

Flăcările, care au mistuit toate bunurile celor două familii, i-au lăsat sub cerul liber. Echipa DAS prezentă la fața locului a încercat să identifice imediat nevoile legate de cazarea persoanelor, acestea alegând să locuiască momentan la vecini.

La prima oră a dimineții, angajații DAS au mers din nou pe strada Zefirului, la cele două adrese, unde oamenii au început să adune ceea ce a mai rămas din cele două imobile.

Din Campania de donații „Tu poți renunța?” cele două familii au primit, miercuri, câteva saltele, alimente, lenjerii, prosoape, scutece și haine.

„Facem apel la bunăvoința timișorenilor care doresc să ajute acești oameni, rămași practic sub cerul liber, cu eventuale materiale de construcții, rămase poate în urma amenajărilor personale (grinzi, lăteți, căpriori, tablă, BCA, ciment, uși, geamuri, faianță etc.), mobilier, lenjerii, saltele, alimente, produse de igienă să contacteze Direcția de Asistență Socială la numărul de telefon 0356.416.050, persoană de contact Corina Eva”, au transmis, miercuri, reprezentanții instituției.

Campania de donații „Tu poți renunța” a intrat în cel de-al patrulea an de existență și duce mai departe gestul plin de omenie a sute de timișoreni.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

8 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

9 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

13 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

13 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

13 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

14 ore ago