Sport

Aproape de o revenire istorică. Timișoara a pierdut cu Oradea, dar nu s-a predat

CSM CSU Oradea a câștigat meciul restant de pe terenul formației SCM OHMA Timișoara, scor 67-62, într-o partidă care a contat pentru etapa a 14-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin. La data partidei, mai mulți bihoreni au avut COVID și clubul bănățean a fost de acord cu amânarea. Însă astăzi și echipa timișoreană a avut mai mulți absenți, doi jucători ne-eligibili și doi jucători absenți, dar partida s-a jucat…

Cu un lot subțiat și numeric și valoric, SCM OHMA a făcut un meci bun, însă a păcătuit destul până la pauză când bihorenii s-au și desprins 23-35. În partea a doua, bănățenii au strâns rândurile și s-au apropiat constant, la un moment dat părând că istoria partidei se poate schimba. Darrion Strong a făcut 60-63, dar apoi o triță a lui Markovic venită în ultimul minut a liniștit lucrurile. Oricum, o prestație onorabilă pentru o echipă care a jucat cu mulți tineri, dar și cu multă dăruire și care arătat că întotdeauna trebuie să te lupți până la capăt, indiferent de situație.

Alexandre Gavrilovic a contribuit cu 14 puncte și 3 recuperări la succesul bihorenilor, urmat de Nikola Markovic (13 puncte, 2 recuperări, 2 pase decisive) și Garlon Green (10 puncte, 10 recuperări). Din tabăra bănățeană s-a remarcat în mod special Alexandru Olah, cu un double-double format din 18 puncte și 14 recuperări, secondat de Darrion Strong (12 puncte, 4 recuperări, 4 assist-uri) respectiv Robert Schipor (doar 18 ani) și Milos Komatina (ambii cu 10 puncte).

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

8 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

10 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

11 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

11 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

12 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

12 ore ago