Biserica Ortodoxă Română, de la Teodosie şi Agaton Oprişan la Vasile Bănescu

Fugind de ororile războiului din Ucraina, printre care se numără şi violurile soldaţilor ruşi, o ucraineancă de 22 de ani a ajuns într-o mănăstire din Maramureş. Acolo unde a fost violată de preotul stareţ al lăcaşului, un anume Agaton Oprişan. S-a întâmplat în Postul Paştelui. În „buna tradiţie” BOR, Episcopia Maramureşului, una implicată şi politic anii trecuţi, o acuză pe victimă de „instabilitate emoţională”. De fapt, stareţul a dat dovadă de prea multă iubire pentru aproapele lui. Iar „iubirea” are şi o componentă fizică, nu-i aşa?

În celălalt colţ al ţării, deja celebrul Teodosie, unii îi spun şi „Şpagoveanu”, nu ratează nici un moment în a-i ridica osanale lui Vladimir Putin. “M-am minunat câte jertfe a făcut Putin și noi îl judecăm ca pe un răufăcător”, a spus, printre altele, Teodosie. Nu ştiu dacă aţi observat aici, dar Teodosie îl compară până aproape de identificare pe Putin cu Hristos, care, la rândul lui s-a jertfit pentru oameni, dar a fost tratat ca un răufăcător. Unul mai rău chiar şi decât tâlharul Barabas. Nu-i treaba mea de-a semnala/cerceta aici o blasfemie, dar să ridici ode unui ucigaş dement, acuzat de genocid, numai creştinism nu înseamnă. Şi tot în Postul Paştelui. Apologet al urii şi crimei, demn discipol al lui Kiril al Moscovei, Teodosie este în totală coliziune cu esenţa creştinismului care este iubirea. Crede acest specimen denaturat în Dumnezeu? Care Dumnezeu? Al urii, al morţii?

Dar nu despre astfel de indivizi din BOR mi-am propus să scriu acum, în preajma marii Sărbători a Învierii. Fiindcă în Biserica Ortodoxă există şi oameni totalmente diferiţi. De exemplu, la începutul acestei luni, lăsând la o parte o dezbinare de aproape un mileniu, un ortodox şi un catolic, Părintele Necula şi Părintele Francisc Doboş, au lansat o carte scrisă împreună, „Împăcare cu tine însuţi”, în care descriu ce înseamnă adevărata credinţă. Nu ura lui Teodosie, nu violul lui Oprişan, ci iubirea şi speranţa. Dar cea mai luminoasă figură, şi nu mă feresc de acest epitet, a BOR mi s-a părut, în ultima perioadă, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. Un personaj reformator, cu mintea deschisă, antidogmatic, inteligent şi citit.

Un personaj care, spre deosebire de cutuma BOR, a ieşit în cetate şi s-a implicat civic. În perioada războiului a avut formulări extrem de critice împotriva lui Putin şi Kiril, „un opulent patriarh demisionar din punct de vedere moral”.  El nu s-a ferit să reacţioneze la derapajele abominabile ale lui Teodosie. ”Perseverarea diabolică în opțiunea oarbă moral, favorabilă barbariei travestite în ctitor creștin, dar și întrebarea zguduitor de cinică, „Ce, a mitraliat ctitoriile?”, sunt aproape amuțitoare. Ca și cum zidurile unor construcții, fie ele și biserici, nu viețile unor oameni nevinovați ar conta! Fiecare dintre noi se onorează sau se compromite moral în cel mai relevant mod cu putință prin poziționarea față de răul cu chipul hidos al crimei, față de nedreptatea strigătoare la cer și mai ales față de Adevăr. Recidivând, unii se compromit spectaculos și ireversibil. Inversiunea morală e insuportabilă în registrul creștin și denunțată ferm în Evanghelii.”, a fost splendida reacţie a lui Bănescu la Teodosie.

Unii vor spune că ce mare lucru este să te poziţionezi de partea Binelui? Este, având în vedere anturajul. Şi dincolo de poziţionarea civică şi etică, există şi o atitudine de mare curaj. Şi spun asta fiindcă Bănescu face parte totuşi dintr-o instituţie dominată într-o zonă importantă de obscurantism, ataşată pan-slavismului ortodox cu iz de Kremlin, dar şi unui curent naţionalist-securistoid. Nu întâmplător, mulţi preoţi ortodocşi sunt acum de partea AUR. Ori să fii atât de vocal într-o instituţie încă anchilozată, în care un „monstru al Apocalipsei”, precum Teodosie, este încă foarte aplaudat, chiar este un lucru extraordinar

Şi ştiţi ce-a mai făcut Bănescu? A semnat, alături de peste 150 de intelectuali români (Liiceanu, Pleşu etc) manifestul „Alături de Emilia Şercan”, un protest la adresa statului român, în urma operaţiunii de kompromat la adresa jurnalistei. Ori, pentru prima dată am văzut o astfel de alăturare, între elita intelectuală şi civică română şi un înalt reprezentant al BOR. De aceea, prin oameni ca Bănescu, Necula şi alţii, cred că Biserica Ortodoxă Română poate avea un viitor, unul reformator, al iubirii şi speranţei, în care să se desprinsă definitiv de trecutul dogmatic, cinic, arghirofil etc al instituţiei

Sărbători luminate să aveţi!