Sorin Grindeanu nu elimină posibilitatea unei eventuale candidaturi pentru a obține funcția de preşedinte al Consililui Judeţean. Totuși, spune acesta, o eventuală astfel de candidatură nu depinde de el ci de președintele filialei Timiș a PSD, Alfred Simonis, lăsând să se înțeleagă că relațiile între cei doi nu sunt chiar… cordiale.
Funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș mi-a fost cea mai dragă în carieră, spunea Sorin Grindeanu, la ceremonia în cadrul căreia instituția amintită a sărbătorit 30 de ani de la constituire. Aceasta, chiar dacă a avut un mandat scurt, de doar șase luni, ulterior plecând spre un post superior, la București.
Își dorește să revină pe un asemenea post, chiar dacă nu este unul de ministru?
Grindeanu nu ar spune nu, dar menționează că nu depinde de el decizia. Aceasta aparține președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis. Din scurta declarație dată pe tema candidaturii, ministrul Transporturilor a lăsat să se înțeleagă că între cei doi lideri social-democrați nu ar fi relații extraordinare.
„Indiferent de funcțiile pe care le-am avut și pe care, poate, o să le mai am, cea la care țin foarte mult, cel mai mult, este cea de președinte al Consiliului Județean Timiș. Eu cred că aceasta este o întrebare politică pe care ar trebui să o adresați președintelui de filială, Alfred Simonis parcă îl cheamă, și e președinte la PSD Timiș, și nu am venit acum să fac politică”, a declarat Grindeanu.
Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…
Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…
În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…
Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…
Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…