Cultura

Final în sesiunea de înscrieri în competiția metaFuture lansată de Teatrul Național Timișoara

Sesiunea de înscrieri în competiția metaFuture, lansată de Teatrul Național din Timișoara în luna februarie, s-a încheiat.

„De acum, începem să citim – și avem mult de citit. Douăzeci și șase de proiecte pe texte sau scenarii adaptate din literatura science-fiction, douăzeci și șase de mărturii despre imaginație, despre spirit, despre viziune, despre tinerețe și, nu în ultimul rând, despre curajul de a construi cu materialele și instrumentele teatrului lumi neidentificate, nepopulate încă.

metaFuture este un proiect despre viitor, iar reacția regizorilor și a dramaturgilor la apelul inedit al Teatrului Național reprezintă un răspuns plin de promisiuni pentru viitorul teatrului românesc”, au transmis, marți, reprezentanții Teatrului Național din Timișoara.

Selecția proiectelor este deschisă și, ca atare, aceștia doresc ca în perioada care urmează să aducă pe scenele teatrului cât mai mulți dintre artiștii vizionari care au intrat în metaFuture, parte din programul REFLECTOR TNTm.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

6 minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

O oră ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

3 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

3 ore ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 21 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago