Sport

Campionii! Buziaşul a câştigat (şi) matematic Liga a 4-a, cu trei etape înainte de final

Phoenix Buziaş a câştigat detaşat Liga a 4-a Timiş, având cu trei etape înainte de final un avans de 10 puncte faţă de locul 2, echipa din Parţa. Formaţia din Oraşul-staţiune se pregăteşte acum pentru barajul de promovare în Liga a 3-a, unde va întâlni într-o dublă manşă campioana judeţului Gorj, CSO Turceni.

Meciul de sâmbătă al celor din Buziaş, contând pentru etapa cu numărul 35, n-a avut niciun istoric. Fotbaliştii pregătiţi de experimentatul antrenor Cosmin Petruesc, s-au deplasat la Becicherecu Mic, fostă echipă de Liga a 3-a, acum aproape retrogradată în Liga 5. Echipa gazdă a trimis pe teren doar şapte jucători, iar în minutul 5 era deja 2-0 pentru cei din Buziaş. Imediat un jucător al gazdelor s-a retras, astfel că meciul s-a terminat, conform regulamentului o echipă putând evolua cu minim şapte jucători pe teren.

Ca atare, Buziaşul va câştiga meciul cu 3-0 la “masa verde” şi îşi va păstra ecartul de 10 puncte faţă de urmăritoarea din Parţa. Cum mai sunt doar trei etape de jucat, Buziaşul este campioana judeţului Timiş şi din punct de vedere matematic.

Pentru elevii lui Petruesc urmează acum barajul cu campioana judeţului Gorj, CSO Turceni, pentru promovarea în Liga a 3-a. Barajul se va disputa în două manşe, în luna iunie, timişenii urmând să joace primul meci pe teren propriu.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

29 de minute ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

45 de minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

49 de minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

O oră ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

3 ore ago