Timp liber

Târgul de experimente – Timișoara Science Festival, la Iulius Town

Romanian Science Festival a fost fondat în 2018 și este primul festival național de științe din România. Această inițiativă s-a născut din dorința de a implica cercetătorii şi studenții români din diasporă în sistemul de educație din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele științifice.

Comunitatea mentorilor RSF a ajuns la peste 100 de studenți, cercetători și profesioniști români din diasporă care se implică în diferite activități ale Romanian Science Festival: târguri de știință, webinarii, vizite la clasele online, concursuri. De la lansare în 2018, Romanian Science festival a adus știința în peste 150 de școli din România şi au ajuns la peste 100.000 de elevi.

Festivalul are două obiective principale. În primul rând festivalul își propune să construiască o legătură dintre diaspora academică și mediul educațional din Romania, oferind astfel modele de succes și orientare în carieră tinerilor din România. În al doilea rând, evenimentul dorește să ofere o platformă celor care sunt pasionați de știință, cultivând astfel parteneriate locale cu organizații autohtone, inițiative locale și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.

Dacă ești curios să descoperi fascinanta lume a științei, noi îți pregătim o adevărată experiență educativă și distractivă în același timp, printr-o serie de ateliere științifice bazate pe discipline precum…

  • Astronomia
  • Neuroștiința
  • Genetica și evoluția
  • Biologia
  • Chimia
  • Matematica
  • Informatica și robotica
  • Fizica
  • Geografia și știintele pământului

…unde vei putea observa și participa în diferite experimente științifice desfășurate de mentorii noști, cercetători și profesioniști la universități și companii de top din întreaga lume, alături de multe alte surprize.

Evenimentul se va desfășura în incinta Iulius Gardens, în data de 21 mai, între orele 11:00 – 17:00

INTRAREA ESTE LIBERĂ!

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

9 minute ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

O oră ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

2 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

2 ore ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

2 ore ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

3 ore ago