Social

Vine canicula! Prima regiune afectată va fi Banatul

Un val de caniculă va lovi de săptămâna viitoare România, Grecia și Bulgaria, avertizează meteorologii. Căldura excesivă a afectat în ultimele zile mai multe țări din vest, printre care Spania, Franța și Statele Unite. ONU a avertizat că seceta va fi următoarea mare problemă cu care se va confrunta toată omenirea.

„Este posibil ca începând de săptămâna viitoare să înregistrăm în România primele zile cu temperaturi care să atingă și să depășească 35 de grade, ceea ce înseamnă că vom avea caniculă. Temperaturile vor depăși 35 de grade începând din partea de vest a țării, deci în Câmpia Română, după care și în zonele sudice este posibil ca spre finalul săptămânii, până în 27 iunie, să consemnăm valori de până la 37-38 de grade Celsius. Dacă se va impune, pentru anumite zone, în funcție de atingerea recordurilor climatice, luăm în considerare emiterea – și nu trebuie să excludem niciodată această posibilitate – de coduri pentru caniculă”, a declarat la Digi24 Elena Mateescu, directorul ANM.

Așadar, prima regiune care va fi lovită de caniculă este Banatul, aici așteptându-se 35, 36 de grade încă de luni.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

52 de minute ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

2 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

3 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

6 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

8 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

11 ore ago