Ziua și codul. Se așteaptă vijelii în aproape toată țara

Meteorologii au emis duminică, 12 iunie, o avertizare de instabilitate atmosferică pentru Capitală şi 31 de judeţe. Până la ora 22.00, cantitatea de precipitaţii aşteptată în unele zone poate ajunge la 50 de litri pe metru pătrat.

Potrivit ANM, duminică, până la ora 22.00, local în sudul, centrul, estul şi nord-estul ţării va fi cod galben de instabilitate atmosferică.

”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp”, anunţă ANM.

Meteorologii precizează că manifestări de instabilitate atmosferică, dar pe arii mai restrânse şi la intensitate mai redusă, vor fi luni (13 iunie) în sud, în centru şi în zonele montane.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

18 minute ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

4 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

4 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

5 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

5 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

6 ore ago