Primăria Timişoara

Municipalitatea timișoreană oferă un răspuns la răspunsul UVT. Instituția timișoreană nu a participat la solicitarea de oferte

Un banal contract de 16.000 de euro, acordat Universității Babeș Bolyai pentru un contract de cercetare a mediului școlar timișorean tinde să devină o adevărată telenovelă universitară. După ce Universitatea de Vest a reacționat la această acordare a contractului către altă instituție de învățământ superior, cu cuvinte grele, Primăria Timișoara revine și ea cu un răspuns la răspunsul universitarilor timișoreni, în cuvinte la fel de grele, sub titlul ”Timișoara nu are nevoie de gelozii universitare și nici de o politizare constantă a instituțiilor sale respectate”, cu trimitere clară față de cariera politică a rectorului Marilen Pirtea.

Reprezentanții primăriei subliniază că acest contract a fost acordat prin achiziție directă și nu prin încredințare directă. Una la care UVT pur și simplu nu a participat.
Având în vedere comunicatul transmis de Universitatea de Vest Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara dorește să sublinieze că achiziționarea studiului pentru dotarea școlilor în Municipiul Timișoara nu a fost realizată prin încredințare directă, ci prin achiziție directă. Astfel, a fost publicat un anunț publicitar pe sistemul de achiziții publice, cât și pe website-ul primăriei, unde au fost solicitate oferte din partea furnizorilor”, spune Primăria Timișoara.
Reprezentanții instituției nu uită să amintească faptul că UVT a beneficiat pe deplin de încredere și bani de la municipalitate. Aceasta s-a materializat în ultimele luni, atât prin proiecte de natură intelectuală, cât și proiecte de infrastructură sau evenimente: Finanțarea cu 800.000 lei din bugetul local a contribuției UVT la programul cultural Capitală Europeană a Culturii; Finanțarea, pentru prima oară, a Barometrului de Calitate a Vieții în Municipiul Timișoara, în valoare de aproximativ 160.000 lei, care va fi prezentat săptămâna viitoare; Darea în administrare către UVT a bazei sportive de pe Splaiul Tudor Vladimirescu 17A; Colaborarea excelentă în vederea realizării primei Strategii de Smart City și Transformare Digitală a Municipiului Timișoara; Susținerea Primăriei pentru organizarea congresului ECIS găzduit de UVT.
Ne-am fi dorit ca UVT să depună ofertă pentru achiziția studiului pentru dotarea unităților de învățământ preuniversitar din Timișoara. De altfel, au existat de-a lungul anului trecut mai multe discuții între Primărie și UVT despre această temă. Universitatea din Cluj a fost singura care s-a arătat interesată de anunțul Primăriei. Competiția intelectuală este esențială, atât în sistemul universitar, cât și pentru asigurarea calității serviciilor de care vor beneficia timișorenii. Suntem siguri că o universitate atât de prestigioasă precum UVT nu ar vrea să pretindă un monopol bazat strict pe identitatea locală. Înțelegem ambițiile politice ale conducerii universității, dar avem încredere că ele nu vor interveni în excelentul parteneriat de care se bucură instituțiile noastre”, mai anunță primăria.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

27 de minute ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

2 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

3 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

6 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

8 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

10 ore ago