Social

Tânăr de 19 ani, cercetat pentru tâlhărie calificată. Cum a scăpat victima de agresor

Sâmbătă, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În cursul zile de ieri, polițiștii timișoreni au fost sesizați de către o tânără de 22 de ani cu privire la faptul că la data de 8 iulie, în jurul orelor 23:30, în timp ce se deplasa pe Calea Sever Bocu din Timișoara, a fost urmărită și ajunsă din urmă de un bărbat necunoscut, iar la intersecția cu Aleea Arcașilor i-acoperit gura pentru a o împiedica să ceară ajutor și a dus-o într-o zonă neiluminată.

Acolo a fost trântită la pământ și amenințată cu un cuțit, pe care pretindea că îl are asupra sa, în vederea oferirii telefonului mobil și banilor. Cu toate acestea, tânăra a dat dovadă de curaj, a opus rezistență și a reușit să se ridice, moment în care agresorul i-a sustras prin violență rucsacul și a fugit printre blocuri.

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, s-a reușit identificarea și depistarea unui tânăr de 19 ani, bănuit de comiterea faptei. Rucsacul a fost recuperat.

În urma probatoriului instrumentat în cauză, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, tânărul de 19 ani fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Timiș, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 10.07.2022, să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Foto: arhivă

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

12 minute ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

O oră ago

Statul fără centru: de ce România nu poate decide

România crește. Statul improvizează. Iar diferența dintre ele începe să coste — nu teoretic, ci…

3 ore ago

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

3 ore ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 21 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 21.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago