Social

Mare sărbătoare pentru toţi credincioşii. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Nu se știu însă cu exactitate nici anul, nici ziua când a adormit Sfânta Fecioara.

În Sfintele Evanghelii nu sunt informații despre Adormirea Maicii Domnului. În tradiția bisericii se spune însă că Maica Domnului a fost înștiințată printr-un înger de mutarea ei din această viață. Apostolii, aflați în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduși pe nori pentru a fi prezenți la acest eveniment. Prin pronia divina, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, sosind trei zile mai târziu. El a cerut ca mormântul Maicii Domnului să fie deschis, dar intrând în mormânt, l-a aflat gol. Acest mormânt a fost identificat în Ierusalim, cu toate că sunt persoane care afirmă ca Maria ar fi murit la Efes.

Conform tradiției, după ce Fecioara Maria a adormit întru Domnul, trupul său a fost așezat într-un mormânt nou. Două orașe pretind cinstea de a găzdui mormantul Maicii Domnului: Ierusalimul și Efesul. În favoarea Ierusalimului pledează existența unei vechi bazilici creștine închinate Adormirii Maicii Domnului, pe valea pârâului Cedron,. Prima capelă a fost construită de patriarhul Iuvenal, la începutul secolului al V-lea, devenind în scurt timp un centru de pelerinaj. În timpul împăratului Mauriciu s-a construit o bazilică, vechiul sanctuar devenind criptă subterană. De-a lungul timpului, biserica superioară a fost distrusă de mai multe ori, cripta inferioară fiind însă cruțată chiar și de musulmani, care au o venerație deosebită pentru „mama profetului Iisus”. Săpăturile arheologice au confirmat că mormântul se află în spațiul unui cimitir creștin datând din secolul I.Tradiția conform căreia mormântul Maicii Domnului s-ar afla la Efes are ca punct de plecare faptul ca Sfânta Fecioară a fost încredințată, de Mântuitor, Sfântului Apostol Ioan. Se crede că Maica Domnului l-a urmat pe acesta în Asia Mica, unde a rămâs până la sfârșitul vieții ei. Există mai multe mărturii privind prezenta Sfintei Fecioare în acest oraș. Sfinții Părinți spun însă Fecioara Maria a stat în Efes doar câțiva ani, după care, simțindu-și sfârșitul aproape, ea s-ar fi întors în Ierusalim.

În dimineata de 15 august, femeile merg la biserică, unde împart struguri, prune și faguri de miere, şi merg în cimitir pentru a tămâia mormintele. La ţară se obişnuieşte ca în această zi să fie angajaţi pândarii în vii şi se spune că se „leagă” ciocul păsărilor, pentru a nu mai putea strica boabele de struguri. În 15 august se deschide sezonul nunților, care ține până la intrarea în postul Crăciunului. În această zi se organizau târguri și iarmaroace, iar perioada dintre cele două Sântămării se consideră timp optim pentru semănăturile de toamnă. Se adună ultimele plante de leac, putându-se afla cum va fi toamna ce se apropie, şi se culeg flori care se pun la icoana Preacuratei, considerându-se că apoi sunt bune de leac. Tot acum, bărbații dădeau pălăria pe căciulă și se interzicea dormitul pe prispă. În 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, deoarece Maica Domnului este ocrotitoarea marinarilor..

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Voluntarii Primăriei Timișoara au numărat peste 600 de câini în aproape 2500 de gospodării

Lansat în urmă cu trei luni, proiectul de recenzare a câinilor cu stăpân din Timișoara,…

7 ore ago

Piața Libertății primește copaci maturi, de până la cinci metri, în alveolele realizate în pavaj/FOTO

Rămas fără niciun fel de umbră, ”deșertul” din Piața Libertății își va schimba imaginea. Acolo…

7 ore ago

Tragedie la Recaș! Biciclist acroșat mortal de un microbuz

Și-a pierdut viața, nevinovat din cauza unui microbuz care a intrat pe sens opus. Tragedie…

7 ore ago

Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în…

8 ore ago

Societatea de Drumuri Municipale a Primăriei Timișoara vrea o stație de betoane nouă

SDM Timișoara, societatea deținută de municipalitatea timișoreană, își extinde dotarea și pregătește 1,7 milioane de…

8 ore ago

Colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela – o campanile trimestrială organizată de RETIM și ADID Timiș

RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, derulează o nouă campanie trimestrială pentru…

9 ore ago