Social

Nu scăpăm de vreme rea. Banatul, din nou sub Cod Portocaliu de ploi torențiale

Meteorologii au emis marţi, 23 august, noi atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme instabilă şi ploi abundente, valabile în aproape toată ţara până miercuri dimineaţa, dar şi un Cod galben de disconfort termic ridicat în nouă judeţe.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 23 august, ora 10:00 – 24 august, ora 10:00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

În acelaşi interval de timp, va intra în vigoare un Cod portocaliu de ploi abundente, ce vizează zone din 14 judeţe. Astfel, în nordul Olteniei şi al Munteniei, în sudul Banatului, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură vor fi perioade cu averse torenţiale, iar prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi pe arii restrânse de peste 60 – 80 l/mp.

Cele două atenţionări vizează judeţele: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

De asemenea, în cursul zilelor de marţi şi miercuri, este valabil un Cod galben de disconfort termic ridicat în sud-estul ţării, cu un indice de temperatură-umezeală (ITU) peste pragul critic de 80 de unităţi. Local, va fi caniculă, temperaturile maxime se vor situa între 32 şi 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19 – 21 de grade. În a doua jumătate a săptămânii disconfortul termic va fi în creştere şi în restul ţării.

Codul galben de caniculă este valabil pentru zone din judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea, Vrancea şi Vaslui.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

5 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

12 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

12 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

13 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

14 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

17 ore ago