Social

Neatenţia a mai băgat un om în spital. Accident pe A1 lângă Margina

Azi noapte, în jurul orei 0, pe Autostrada A1 Deva – Nadlac, sensul de mers Margina – Lugoj, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a condus o autoutilitară pe autostrada A1( sens de mers Margina – Lugoj), pe banda 1, iar la kilometrul 434 a intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu rutier, format din cap tractor si semiremorcă, condus de un bărbat de 46 de ani.

La momentul accidentului ambele vehicule se deplasau pe banda nr. 1 de circulație.

În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 43 de ani.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa foto: arhivă

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Noroc cu a doua repriză. Politehnica învinge până la urmă clar la Hațeg

Ultima partidă din sezonul regular a programat pentru Politehnica o deplasare lejeră pe terenul uneia…

12 ore ago

„Ce te faci după ce vei absolvi?” – dialog despre viitor, cu Nicu Ștefănuță vicepreședinte al Parlamentului European, între provocări reale și motive de optimism, la UPT

Într-o perioadă în care întrebările despre viitor devin tot mai apăsătoare pentru tineri, Universitatea Politehnica…

16 ore ago

Păstrăm ce e al nostru! SCM USV Timișoara este supercampioana României la rugby

Pe o vreme pe placul jucătorilor, cu o ploaie mocănească și un teren greu, SCM…

16 ore ago

La Filarmonica Banatul va avea loc concertul Simphony of Hope, dedicat campaniei “Adoptă o mamă singură”

Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…

19 ore ago

Modificări temporare de trasee pentru liniile Expres 1, Expres 3 și 5B, începând de luni, 30 martie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…

19 ore ago

La UVT a fost deschis un birou de afaceri europene pentru studenți

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…

19 ore ago